In anul 1324 Basarab I (1310-1352), domnitorul
Ţării Româneşti,se confrunta cu pretentiile de suzeranitate ale lui Carol-Robert de Anjou,
noul rege al Ungariei, de origine franceză. Un an mai târziu, domnitorul român
cucereşte Severinul, ceea ce a dus la răcirea relaţiilor cu Regatul Ungar. Mai
mult decât atât, din 1327 Basarab I refuză să mai plătească tributul de vasal. Aceste
lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui Dionisie, să întreprindă
o expediţie de recucerire a teritoriului pierdut şi de pedepsire a vasalului
său.
În luna septembrie a anului 1330, regele Ungariei,
Carol-Robert de Anjou, găsind că Basarab I prea se emancipase în
faţa suzeranităţii lui, aliindu-se cu
bulgarii şi ducând războaie în afara graniţelor, coboară din Ungaria cu oaste
mare ca să-l silească să se supună. Carol-Robert de Anjou, cu o puternică
armată, pleacă din Timişoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al ţinutului.
Ocupă Banatul de Severin şi înaintează prin Oltenia, pustiită în prealabil de
către Basarab I, spre curtea de Argeş.
Datorită acestei strategii de apărare, în rândurile armatei invadatoare se
instalează foametea încă de la intrarea în Ţara Românească. Pe drum,
Carol-Robert de Anjou primeşte o solie din partea domnitorului român (ilustrată
şi într-una dintre cele trei miniaturi legate de acest subiect ale cronicii
pictate de la Viena), care îi aduce o propunere de pace.
Carol-Robert
de Anjou răspunde cu aroganţă că Basarab I este păstorul tuturor
oilor sale şi că îl va scoate de barbă din vizuina lui. În cele din urmă,
armata maghiară ajunge la Curtea de Argeş, pe care o găsesc pustie şi o
incendiază.
La întoarcerea lui Carol-Robert de Anjou în
Transilvania, într-o trecătoare din Carpaţi, marea oştire de cavaleri în armuri
şi zale e surprinsă de ostaşii lui Basarab I, iar între 9 şi 12
noiembrie 1330, suferă o cumplită înfrângere, dar el scapă cu greu, shimbând
hainele sale cu ale unui oştean pentru a nu fi recunoscut, el reîntorcându-se
către patrie tot prin Timişoara.
Prin această victorie din 1330 de la Posada, Basarab I a reuşit să consolideze
independenţa ţinutului, să-l întărească din punct de vedere statal, pentru ca
mai apoi să-i lărgească hotarele.
Bătălia aşa-zisă de la Posada este considerată actul de naştere al Ţării Româneşti, fiindcă de atunci Ţara
Românească a căpătat o cvasiindependenţă.
Ce a rămas în istorie este faptul că această victorie răsunătoare de la
Posada a însemnat practic naşterea unui nou stat feudal independent, pentru ca
mai apoi să-şi lărgească hotarele.
Bătălia a fost menţionată în mai
multe cronici: cea pictată de la Viena,
cea a lui Thurocz, analele lui Jan Dlugosz precum şi alte lucrări ungare,
poloneze şi germane de acest gen, toate din secolele XV – XVI, care reproduc în
principiu relatarea cronicii vieneze.
Bibliografie:
-
http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Posada
- Alina Camelia Preda Istoria românilor, EDITURA IULIAN JUNIOR, 2007, pag. 19-20
- Eugen Palade şi Leonard Ilie, Istoria românilor, , EDITURA ART, 2007, pag. 21-22
- Neagu Djuvara, Cum s-a născut poporul român?, EDITURA HUMANITAS, 2001, pag. 66
Catalin Moldovan, cls. a VIII-a A
