Una dintre
cele mai mari interprinderi si-a constituit propriile centre de cercetare si
laboratoare.Consecinta a fost ritmul de dezvoltare a intregii societati.
Exista nenumarate concerne nemtesti
cu istorie si traditie, dar niciunul nu este invaluit de o aura mistica atat de
pregnanta cum este firma Krupp, care serbeaza anul acesta 200 de ani de la
infiintare. Cum s-a nascut insa acest mit? Inceputurile sunt departe de mit,
dimpotriva, au fost chiar lipsite de stralucire: pe 20 noiembrie 1811 Friedrich
Krupp, in varsta de 24 de ani, inregistreaza in Essen, un orasel care apartinea
la momentul respectiv marelui ducat napoleonian de Berg.
Tânãrul Krupp nu este tocmai ce
înţelegem prin Selfmademan, din contrã, aparţine uneia dintre cele mai
influente familii din oraş, familie de negustori care au migrat în secolul al
XVI-lea din Tãrile de Jos. Actul fondator al lui Friedrich Krupp este de fapt o
a doua încercare. Deja în 1807 tânãrul se iniţiazã în industria prelucrãrii
fierului, bunica sa fiind proprietara unui amplasament siderurgic în
Oberhausen-Sterkrade, unul dintre primele din regiunea Ruhr. Fabrica este însã
vândutã, abia dupã moartea sa este Friedrich capabil sã dezvolte un procedeu
pentru producţia industrialã pe scarã largã a oţelului turnat. Este un soi de
post-invenţie a unui procedeu pãzit cu sfinţenie de englezi, Germania încã
şchiopãta din punct de vedere tehnic. Oţelul Krupp nu este dur şi ”vâscos”, ci
elastic şi maleabil. Fabrica lui Friedrich rãmâne o afacere de micã anvergurã,
cu 4 lucrãtori care produc unelte şi matriţe.Dupã moartea sa, fiul sãu în
vârstã de 14 ani Alfred trebuie sã se lase de şcoalã şi sã-şi ajute mama. El
devine adevãratul fondator al firmei. Ani mai târziu, în 1873, la o privire
retrospectivã asupra firmei devenite între timp un un imperiu cu mii de
afaceri., se uitã cu mândriela originile modeste, dar nu-l pomeneşte nici macar
o datã pe tatãl sãu. Totuşi atelierul sãu rãmâne intact şi este onorat ca locul
de naştere al concernului. Mitul Krupp se leagã însã şi de materia deosebitã,
care atunci era o raritate. Astfel experimentele lui Friedrich ne amintesc de
tentativele enigmatice ale producãtorilor de porţelan. În cursul secolului al
XIX-lea se tot încearcã diverse inovaţii, nu numai în ceea ce priveste turnarea
oţelului de creuzet, care ajunge aici la desãvârşire, ci şi procedeele Bessemer
sau Siemens-Martin, pentru care Krupp obţine patente şi se impune în Germania.
Firma a evoluat prin buna starea ei.
Pânã în anii 60 concernul împãrţea
propriile ordine de onoare şi gratificari, organiza sãrbãtori, ceea ce însemna
cã se înţelegea drept un soi de stat autonom. Se plãtea bine. Krupp a fost de
altfel şi una dintre primele firme care a despãgubit, prin anii 50, pe
muncitorii sinici nevoiţi sã lucreze în condiţii execrabile la producţia de
armament. Mitul casei Krupp nu este însã doar o creaţie a istoricilor sau
regizorilor. Este o marcã produsã chiar de Krupp.
Astãzi mai
existã în regiunea Ruhr trei siderurgii. În 1999 au fuzionat vechii competitori
Krupp şi Thyssen, administraţia centralã avându-şi sediul din 2010 pe aceleaşi
meleaguri de unde a început totul. Ce rãmâne de învãţat din povestea Krupp,
mica întreprindere care în câteva decenii se preschimbã într-un concern
mondial? Krupp, dincolo de tradiţie, a investit mereu în cercetare şi noutate.
Trebuie remarcat
că uzinele reşiţene au început să producă în anul 1771, deci ele
devansează din acest punct de vedere renumitele uzine Krupp. Nu este vorba de vreo maladie pe
care ar fi suferit-o unul din membrii familiei Krupp, cei care ani de-a randul
au fost proprietarii marii societăţi metalurgice germane (cu acelaşi nume)
pentru producerea fontei şi oţelului.
Bibliografie:
Florin Constantiniu,Norocica Maria Cojescu, Alexandru Mamina,Manualul de istorie clasa a VII-a ,Editura
Corint, p.36
Patricia Bucur, cls. a VII-a B
