Deşi i se spune „Războiul de 100 de ani”, acesta a durat
de fapt 116 ani (1337-1453). În cele două tabere pe de o parte erau francezii,
iar în cealaltă parte erau englezii şi burgunzii (Burgundia este o regiune a
Franţei). Cauzele principale ale conflictului au fost dorinţa de a cuceri noi
teritorii, disputele privind succesiunea la tronul Franţei şi competiţia
economică.
Cele mai multe bătălii au fost date pe terenul Franţei.
Cele mai importante au fost la Orleans, Azincourt şi Poitiers. Voi descrie
lupta de la Azincourt sau, mai bine zis, dezastrul de la Azincourt.
Acesta a avut loc pe data de 25 octombrie 1415. Cele două
armate prezentau un contrast izbitor, deoarece armata engleză nu era arătoasă, arcașii nu aveau armuri, mulţi dintre ei nu aveau nici pantofi,
iar pe cap aveau un fel de căşti din piele tăbăcită (ca şi cum ar fi vrut să nu
zică francezii că nu sunt echipaţi deloc). Având bardele şi securile la cingătoare
semănau cu dulgherii. Francezii erau toţi îmbrăcaţi în armuri. În faţă stăteau lăncierii,
aşezaţi frumos pe 3 rânduri, după aceea erau aşezaţi nobilii cu armuri foarte
groase şi implicit foarte grele. Caii aveau şi ei cu armuri, iar cum terenul era
mlăștinos, caii se afundau până
aproape de genunchi. Toţi francezii erau așezaţi cot la cot (la propriu) pe 32 de rânduri (alcătuite
în cea mai mare parte din călăreţi), iar englezii doar pe 4 rânduri.
Francezii nu puteau să se miște nici în atac, nici să fugă. În fine, când toţi cei 11
mii de englezi au ajuns la francezi, doar 3-4 mii din 50 de mii de francezi
s-au putut lupta cu englezii sau ar fi putut dacă şi-ar fi desprins caii din
noroi. Ca să încerce să miște „momâile”,
englezi au încercat să-i „trezească” pe inamici cu săgeţi. După iminenta
victorie a englezilor, foarte puţini francezi au scăpat şi foarte mulţi nobili
au murit.
Majoritatea luptelor s-au soldat cu înfrângerea
francezilor înainte să apară salvatoarea Franţei, care a venit din rândurile
poporului, dintr-un sat din Lorena, şi se numea Ioana d’Arc .
Ioana a fost o fata cuminte şi evlavioasă. Se spune că la
13 ani ea a văzut şi auzit sfinţi spunându-i să salveze Franţa, conducând-o
spre victoria războiului, dar pentru a face asta trebuia să fie o persoană
influentă, ceea ce nu era. Cu toate acestea, ea a reușit cu multe greutăţi să îl convingă pe Baudicort, căpitan
la Vaucouleurs, şi să obţină o audienţă la rege. În cele din urmă, Ioana d’Arc a reuşit să ridice asediul oraşului Orleans şi a
ajutat la unirea Franţei, punându-l pe tron pe Carol al VII-lea. Într-o încercare
nefericită de a recuceri Parisul, eroina a fost prinsă de burgunzi şi dată pe mână
englezilor care au ars-o pe rug la 30 mai 1431, la Rouen.
Cu toate acestea, treptat războiul s-a apropiat de final.
În anul 1435, Carol VII şi ducele de Burgundia au făcut pace. După un armistiţiu,
francezii au eliberat Normandia între 1449 şi 1450, printr-o campanie care s-a
terminat cu o victorie decisivă la Formigny. În urma bătăliei de la Castillon din
1453, Războiul de 100 de Ani s-a încheiat. Totuşi, Anglia a rămas stăpână asupra
oraşului Calais, care a ajuns din nou în mâna francezilor după mai bine de 100
de ani, în 1558.
Bibilografie:
1.
Burlec,
Liviu; Lazar, Liviu; Tedorescu, Bogdan; Manual
de istorie pentru clasa a VI-a, Bucureşti: Editura ALL EDUCATIONAL, 2007, paginile
40-41.
2.
Michelet,
Jules; Istoria Franţei, Bucureşti: Editura
Minerva, 1973, paginile 150-154, 161-164.
3.
http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_100_de_Ani
Ovidiu Sonea, cls. a VI-a A
O
