Într-o zi de toamnă târzie, împreună cu fraţii mei am plantat un pui de
brad.
Iarna, după doi ani bradul era
mare, mândru şi semeţ de parcă se credea sus la munte. Pe crengile bradului,
fulgii de zăpadă se transformau în nişte lumânărele mărunte care ardeau cu
flăcări aurii de poleială.
Natura era acoperită cu fulgi
de zăpadă care se asemănau cu ochii apei din poveste.
Seara, alături de luna plină
ca o portocală mama, ne povestea de copilăria care a petrecut-o cu prietena ei,
natura. Si atunci era inconjurata mereu
de brazi.
Justiniana Hancu, cls. a VI-a A
