Fernando Magellan a
trait intre anii 1480 – 1521. El a fost un nobil portughez sarac si unul dintre
cei mai de seama navigator ai tuturor timpurilor. La varsta de 10 ani el
serveste ca paj, apoi, ca scutier la curtea regelui, unde invata: matematica,
geografie, navigatie, limba latina si manuirea armelor.
Marea calatorie a lui Magellan a avut loc in primele
decenii ale secolului al XVI- lea, intre anii 1519 – 1522, intr-o epoca de mari
framantari politice, sociale si religioase. Intre anii 1505 – 1511 ia parte la
cucerirea Indiei de Est si a peninsulei Malacca. Mai tarziu ia parte la
expeditiile portugheze din Africa de Nord, unde a fost ranit. Intors in patrie
a cerut regelui o avansare neinsemnata in serviciu, care ia fost refuzata.
Raceala si neincrederea cu care a fost primit de regale Portugaliei in
audientele in care si-a expus planul de a ajunge in insulele mirodeniilor
ocolind America pe la sud, paraseste dezamagit Portugalia si vine in Spania
hotarat sa nu renunte la proiectele sale. Fiind bine documentat si incurajat
din punct de vedere theoretic de unul dintre cei mai de seama astronomi ai
timpului, Ruy Faleiro, care a imprimat planurile lui Magellan pe baza de
calcule, un character stiintific, Magellan era sigur de existenta unei treceri,
pe la sudul continentului American si a conceput planul prin care avea de gand
sa faca ocolul Pamantului. O asemenea trecere o cautasera si alti navigator,
dar nici unul nu reusise.
Pentru indeplinirea unui plan atat de grandios avea nevoie
de
un ajutor substantial, dar a fost refuzat de regele Portugaliei. Magellan nu
se da batut si se adreseaza curtii spaniole unde planul lui a fost inteles.
Magellan a demonstrate cu foarte multa putere de convingere ca intre Oceanul
Atlantic si Marea de Sud trebuie sa existe o stramtoare. Magellan si Faleiro au
avut la inceput aceleasi drepturi si privilegii care fusesera fagaduite la
timpul sau lui Columb. Regele Carol I s-a obligat sa echipeze pe socoteala
tezaurului 5 corabii, 265 de oameni si sa asigure expeditiei hrana si apa pe 2
ani. Chiar inainte de plecare, Faleiro a renuntat la calatorie, astfel incat
Magellan a ramas singurul ei conducator, devenind commandant suprem al flotei
si primind ordinul de cavaler de Santiago si functia de guvernator al insulelor
si al tarilor pe care le va descoperi.
In zorii zilei de 20 septembrie 1519, Magellan isi incepe
calatoria. Dupa 11 saptamani de navigatie neintrerupta si dupa acostarea in
insulele Canare unde si-au facut ultimele aprovizionari cu alimente si apa de
baut, cele 5 corabii patrund la 15 decembrie in golful Rio de Janeiro. La 10
ianuarie 1520, este zarita din largul oceanului o colina, care a fost numita
Monte Vidi, unde s-a intemeiat mai tarziu orasul Montevideo. Magellan isi da
seama ca harta lui Martin Behaim si calculele lui Faleiro sunt gresite si
ajunge la concluzia ca daca exista o stramtoare care sa lege cele doua oceane,
nu se poate afla decat mai la sud. Deoarece in regiunile in care se aflau,
lunile februarie si martie, nu insemana sfarsitul iernii si inceputul ei,
Magellan a hotarat sa se opreasca pentru iernat in micul golf San Julian.
Golful unde iernau corabiile lui Magellan era vizitat de indieni de o statura
foarte inalta, ei fiind numiti patagonezi, iar tara lor Patagonia.
Odata cu domolirea iernii , Magellan porneste spre sud de-a lungul coastei
patagoneze , ocolind Capul Bunei Sperante . Dupa 2 zile de navigatie , flota se
opreste la gura fluviului Santa Cruz,unde vor face un popas de iarna de 2 luni.
Dupa trecerea celor 2 luni, in ziua de 18 octombrie 1520, porneste din nou la drum spre sud ,
hotarat sa gaseasca stramtoarea ce leaga Oceanul Atlantic de Marea de Sud.
Astfel dupa 3 zile de navigatie , la 21 octombrie 1520, Magellan ordona ridicarea panzelor si a ancorelor si inainteaza
in canalul –stramtoare, pe care o numeste Todos los Santos(Toti Sfintii),care
mai tarziu a luat numele de Stramtoarea
Magellan,in cinstea marelui navigator care a descoperit-o. Pe 22 noiembrie 1520 , corabiile parasesc “fluviul
Sardelelor”,strabat stramtoarea ,iar spre vest zaresc un promontoriu, pe care
Magellan l-a numit Cabo Deseado. La 29 noiembrie 1520, cu numai 3 corabii ,
Magellan se angajeaza in traversarea unui ocean a carei intindere nu putea fi
imaginata,si care mai tarziu capata numele de Oceanul Pacific. La 6 martie
1521, Magellan debarca in primele insule locuite si incep sa fure tot ce
gasesc,apa si alimente,de aceea el numeste aceste insule Ladrones(Insulele Hotilor). La 16 martie 1521
, dupa 10 zile de navigatie Magellan dscopera insulele Filipine pe care le-a
luat in posesiune in numele imparatului Carol Quintul. Dupa 9 zile de odihna si
ingrijiri, fericit ca datorita unor informatii dorinta sa fusese acum
indeplinita era pe cale sa realizeze ocolul Pamantului. Insulele Moluce erau la
cateva zile distanta, iar fagaduinta data imparatului era indeplinita. La 7
aprilie 1521ajung in insula Sebu condusa de regele Humabon cu care Magellan se
imprieteneste si il ridica la rangul de suveran al intregului arhipeleag
oferindu-I ajutor militar in caz de nevoie. Inainte de plecare s-a produs o
neintelegere intre Humabon si Silapulapu,stapanul insulei Mactan. Astfel s-a
ajuns la o incaierare intre indigeni si marinara lui Magellan. In noaptea de 26
aprilie 1521 Magellan debarcand pe insula Mactan este omorat, iar corpul lui a
fost ciopartit de catre bastinasi, iar cadavrul sau nu s-a mai gasit.
Prin calatoria sa, Magellan a produs o adevarata revolutia
in geografie dovedind in mod practice ca Pamantul este rotund si ca cea mai
mare parte din suprafata lui este ocupata de apa. Se dovedea ca intre America
si Asia exista o suprafata uriasa de apa, mai mare decat cea a Oceanului
Atlantic si ca intre cele doua oceane, Pacific si Atlantic, exista o stramtoare
prin care apele comunica intre ele. Dupa toate intamplarile, secundul sau
ajunge “acasa” doar cu 18 oameni.
Bibiliografie:
Enciclopedia
pentru tineri, Larousse, “ Istoria Lumii”, enciclopedia RAO, anul 1997, pag. 53.
Silviu Negut, “ Cautatori de noi taramuri”, Editura All,
Bucuresti, 1997, pag. 273.
*** “ Figuri
ilustre din perioada renasterii”, Editura Albatros, 1972, pag. 218, 221,
222, 223, 224, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232.
Andrada Ursan, cls. a VI-a A
