La începutul secolului al V-lea î.e.n. cetăţile-state ale Greciei se aflau în faţa unei catastrofe. Imensul imperiu persan înainta spre vest. Cetăţile greceşti din Asia Mică, aşa-zisa Ionie, fuseseră supuse, iar malul asiatic al Helespontului intrase în componenţa imperiului persan.
Bosforul a fost trecut de ostile lui Darius pe un pod de vase construit de grecul Mandrocles.Imperiul persan astfel îşi croi drum peste Tracia pană la Dunăre, unde impreuna cu flota ce pătrunsese pe fluviu, ostile trecură podul ridicat peste apă şi păzit de greci, cei din Milet, conduşi de tiranul cetăţii, Histieu. Spaţiile nord-dunărene şi pontice, în care perşii erau presaţi de călăretii sciţi şi de atacurile cumplite ale celor mai viteji,după spusele lui Herodot, dintre traci, geto-dacii, sufereau prima infringere in fata oştirile Ahemenidului.
Cu toate că Macedonia n-a rezistat, iar regele ei, Amintas, a trebuit să le dea lui Megabazes şi Otanes, comandanţii lăsaţi de Darius în fruntea ostilor lui din Europa, simbolicele pămant şi apă, dovada supunerii.La fel au procedat şi insulele egeene Lemnos, Chios, Imbros, Samos, Lesbos, insuccesul perşilor în spaţiile geto-dace a făcut o puternică impresie asupra grecilor.
Unul dintre aceştia, atenianul Miltiade, conducător al pedienilor (locuitorii campiei Atticii, legaţi de agricultură). L-au numit cel Tanăr spre a fi deosebit de bunicul său, Miltiade cel Bătran, mai apropiat de aceste evenimente prin prezenţa sa în Chersonesul Tracic, unde se adăpostise din cauza tiraniei lui Pisistrate.El urmărise cu încordare evoluţia persană spre vest şi mai cu seamă în Europa.
Arhonte în 512 î.e.n al coloniei ateniene întemeiate în Chersonesul Tracic de bunicul său, încercase să-l convingă pe Histieu să coopereze cu geto-dacii şi cu sciţii la Dunăre, prin distrugerea podului danubian, dar nu reuşise.
Asistă cu amărăciune nu numai la înăbuşirea revoltei antipersane a cetăţilor ioniene conduse de Milet (500-493 î.e.n.) şi la interminabilele certuri dintre statele Greciei continentale şi chiar din sanul cetăţilor înseşi, şi la compromiterea Atenei în răscoala ionienilor.
Astfel, tiranul Miletului, Aristagoras, care-l înlocuise pe vărul şi ginerele său Histieu, reţinut la curtea persană, reuşeşte să convingă Ecclesia ateniană să-l sprijine în lupta contra perşilor.Lupta declanşată de el după ce, sub pretextul pedepsirii răscoalei insulei Naxos (500 î.e.n.), concentrase forţele cetăţilor ioniene.
Douăzeci de vase de război ateniene şi cinci vase din Eretria, întărite cu celebrii pedestraşi greci atenieni, hopliţii, sosiră la Milet pentru a-i sprijini pe ionieni.
Dar nici atacul impetuos al hopliţilor nu a reuşit să clatine principalul reazim persan din apropierea Ioniei, cetatea Sardeş. fiind apărată de safranul Artaferne. Hopliţii Atenei au fost zdrobiţi pe drumul de întoarcere, langă Efes in vara anului 498 î.e.n.
Căderea Miletului în 494 î.e.n. şi a ultimelor oraşe ioniene răsculate în 493 î.e.n., apropie din nou de Grecia continentală pericolul loviturii persane.
Pregătirea acesteia îl afectează în mod direct pe Miltiade. Concentrarea oştilor persane, încredinţată celui mai bun general al lui Darius, Mardonius, făcandu-se în imediata vecinătate a Chersonesului Tracic.
Cu greu a reuşit să fugă spre Atena printre ostile persane în 492 î.e.n.
Toth Antonio, cls. a V-a B
