soarele răsarea dintotdeauna
de după “dealul țiganului”
eram mirat fiecare dată
oare cum naiba răsare doar
de acolo
roată galbenă pufoasă
își mijea ochii veseli dinspre
pădurea de salcâmi
- mergem în livadă?
spuneau bujori veseli
iscoditori și etern mirați
întrebători
și pe bună dreptate
deasupra cartierul Gloria
livada sălbăticită
meri pădureți
pere amărui
iar toamna castane rumene
cu pielea de mahon
lângă livadă zidul de beton cenușiu
cimitirul
stăpânea jumătatea de deal
jumătatea cu pere dulci
partea cu mere mai puțin acre
mai ales cele din vârful crăcilor
nu trebuie decât să sari gardul
zeama curgea veselă și amăruie
prin bărbii
pe la colț de buze roșii
zulufi încărcați auriu
părul se lăsa leneș
peste gardul terorii
fălcile copiilor trosneau
sâmburi cu pulpă amestecată
perele erau grozave
crucile mormintelor ne priveau
amuzate
tricouri murdare de negru de fum
piepturi firave musteau
resturi de pară
împreună cu rânjete complice
și se rostogoleau
în iarbă
- vine părintele, Mihai!
- auzi cum cântă iar melodia aia
de-l aude tot orașul duminică dimineața!
- lasă bă că nu ne face nimic
îi plac perele și dumnealui
- e om bun, nu-l auzi ce frumos cântă?
cimitirul acoperă acum
tot dealul
ne-a devorat perii zemoși
copilăria a trecut prin trunchiuri
melodia preotului Mihai cel bun
respiră încă prin morminte dese
zidul cenușiu al morții a cuprins și
pădurea de salcâmi
din zare
doar crucile ne zâmbesc încă
ștrengar
Mihai Corui
