copii îmi șoptesc la ureche
secrete
încă și mai mari decât
cuvintele
ei simt că îi iubesc
dar firesc consideră asta ceva
natural
ei sunt încă nealterați
cuvintele lor
deși grele ca și mesaj
plutesc în colțul buzelor
ca și fulgii de nea
peste
plete de salcie
transportă în ele tăceri
inconmesurabile
de zicere
zeii ceții străfulgeră lumină
prin lacrimile copiilor
bucurie
seamănă cu furtunile
de vară
clocotesc năvalnic
cu tunete și ploi
fulgere brăzdează
cerul chipului lor
însă foarte curând
ele fac loc din nou soarelui
cer senin
fericire
stele împachetate în ochi
comori de pirați
stau îngropate în nisip
clopotnițe cu vise
în spatele genelor lungi și dese
cât roata vieții
samsara
pești multicolori
gumă roz parfumată
struguri dulci acrișori
în obraji
plete rebele
teniși roși
cămăși neasortate
copiii sunt zei
ce mor încet în oameni
bulgări de lumină
rostogoliți din ceruri fierbinți
spre pământuri nobile
stele căzătoare
dragoste ei sunt
Mihai Corui
