Ceremonialul
magico-profilactic al dansului Căluşului este strâns legat de vremea Rusaliilor
. El este considerat panromân , fiind atestat în toate provinciile daco-române
, ca şi în Macedonia . Scopul Căluşului este acela de al alungării
duhului-boală şi constă în anumite dansuri rituale executate în apropierea
bolnavului şi atingerea acestuia cu ierburi de leac . I se scuipă bolnavului în
faţă usturoiul pe care căluşarul îl mestecă încontinuu , se sparge lângă el o
oală cu apă etc .
Executanţii
dansului ritualic , căluşarii ( bărbaţii ) , au fost descrişi în secolul al
XVII – lea , de către chiar voievodul Moldovei , Dimitrie Cantemir . În acele
vremuri ei umblau cu faţa acoperită cu o pânză albă şi aveau mai mult de o sută
de ritmuri şi jocuri , unele atât de măiestre , încât cei care joacă par că nu
ating pământul , ci zboară .
Căluşul poate
fi conceput ca o forma de comunicare între lumea de aici , reprezentată de o
comunitate socială dată şi o lume “ de dincolo ” , reprezentată de fiinţe mitice feminine denumite
eufemistice iele . Ielele sau mândrele , măiestrele , vântoasele , şoimanele ,
milostivele sunt întruchipări ale demonilor naturii .
Originalitatea Căluşului constă în fuziunea între credinţa în iele si
jocul cu bâte ( beţe , săbii ) a unui grup de bărbaţi în număr fix .
Surse :
Mara Zahan, cls. a VI-a B
