Iarna…
Unii si-o imagineaza ca pe o femeie cu inima de gheata, care nu simte durerea
din sufletele oamenilor atunci cand trimite peste lume viscolul si gerul. Dar
eu mi-o imaginez ca pe o regina buna care pune stapanire pe tot cuprinsul tarii
si , acoperind pamantul cu mantia ei alba, face ca totul sa para mai pur, mai
fin, mai gingas.
Mai
intai, incep sa se coboare din cerul lipsit de soare stelute mici de zapada,
apoi mai mari , formand un covor pufos. Ei seamana cu niste fulgi de zepada
plutind alene spre pamant.
Peste
tot se asterne o tacere adanca si misterioasa! Omatul imbraca atent casele,
pomii si pamantul, transformand aceasta lume intr-un taram de basm, vrajit.
Totul pare de zahar. Casele pierdute sub troiene de-abia se vad in departare.
Copacii
inmarmuriti seamana cu niste fantasme care isi intind bratele batrane spre cer,
cerand indurare. Saniutele sunt niste buburuze ce zboara si se intorc in
acelasi loc, iar copii niste albinute ce umplu valea cu zumzetul lor asurzitor.
Mailat
Horatiu Ioan,clasa
a VII-a B
