In primavara
anului 1848 circula un zvon prin satele ardelene
ca toti satenii care sunt vrednici trebuie sa ajunga la Blaj. Sa faca lucru acesta
pentru a-si spune durerile! Printre
sateni se afla si badea Gheorghe, care
era sluga nobilului satului . El se duce acolo pentru a lua parte la Adunarea nationala
de la Blaj, pentru a participa la discutiile
problemelor noastre si ale tarii. Asa ca, isi pune deale gurii in desaga si porneste la drum pe jos. Gheorghe zicea in
gandul lui „daca ajung acolo si vom reusii, o sa ia sfarsit toate umilintele,iobagia si
totodata nu o sa mai putem fi desconsiderati ca natie”. Pe drum erau cete, cete
de oameni care si ei sustineau spusele lui Gheorghe. Dupa cateva zile ajung langa
Blaj pe o campie intinsa, unde erau zeci de mii de oameni care isi doreau
acelasi lucru. Din ziua aceea i-a ramas numele Campia Libertatii.
Aici,
oamenii cu carte au intocmit o petitie prin
care sunt exprimate revendicarile romanilor transilvanieni printre ele
fiind: dreptul de a folosi limba romana,
recunoasterea natiuni romane, independenta bisericii ortodoxe , desfintarea iobagiei
cat si a dijmelor fara nici un fel de despagubire , libertatea comerciala, scoli romanesti , tribunal cu judecati
publice, desfintarea impozitelor, garda nationala romaneasca comandanta de
ofiteri romani, constitutie proprie Transilvaniei fara
amestecul Ungariei. La terminarea de
citit a petitiuni oameni au scandat “ Noi vrem sa ne unim cu tara “. La auzul
acestor vorbe Gheorghe a inceput sa aiba emotii, iar pielea i s-a facut ca de
gaina. In acele cateva zile a aflat ca
mai puternica decat natiunea nu este nimic. Si ca sentimental ca suntem romani poate sa ne
innobileze.
La intoarcere spre casa, oamenii povesteau si celor intalniti faptele
care s-au petrecut acolo. Ajuns in sat a
povestit si el cele vazute, iar satenii
au inteles ca este vremea sa se ridice la lupta si sa isi apere drepturile.
In zilele noastre am
trecut si eu pe Campia Libertatii, pentru a putea retrai si eu clipele lui
badea Gheorghe strigand din toata inima “ Noi vrem sa ne unim cu tara “, astfel
incat sa iau si eu parte indirecta la
acea memorabila adunare, avand pe langa mine busturile marilor pasoptisti .
Poate ca ar fi bine sa trecem mai des prin acele locuri cand, in jurul nostru,
simtim ca “duhul national ne adoarme cu totul”.
Codarcea Andrada, cls. a VIII-a A
