Lumea îmi
spune Vasile şi sunt de prin părţile Prutului. Trăiesc într-un sătuc mic, uitat
de Dumnezeu. Anul acesta a fost unul foarte greu, mai ales cu seceta aceasta,
care a distrus toate recoltele şi era să murim de foame.
Dar
intr-o zi a venit la noi in sat, un străin. Îşi zicea Ştefan şi spunea că este
domitorul ţarii. La prima vedere nu puteai spune acest lucru deoarece era
imbracat simplu, ca oricare altul, cu o camaşă pe el, cu căciula şi vesta din
lână de oaie. El n-a venit singur, ci cu vreo opt-nouă oameni şi fiecare avea
câte un sac. Ne uitam miraţi la ei si nu ştiam ce să facem, ce să spunem. Ei
ne-au adunat în mijlocul satului, unde Ştefan ne-a vorbit şi ne-a vorbit vreme
îndelungată, despre o ameninţare mare, care se apropia repede spre creştinătate
şi care ne obligau să renunţăm la credinţa noastra în Dumnezeu. La auzirea
acestor cuvinte oamenii se îngroziră, dar îl ascultau pe Ştefan în continuare. Oamenii
s-au mai liniştit când ne-a spus ca noi, sătenii, putem ajuta la împiedicarea
acestui lucru. La sfârşit ne-au împărţi din bucatele aduse cu ei, în sacii
misterioşi. În timp ce mâncam cu poftă acele bunătaţi, ne gândeam ce ar fi mai
bine să facem. Astfel ne-am decis să ne alaturăm şi noi luptei, iar fiecare
bărbat şi copil în stare să mânuiască o sabie s-au alăturat domnitorului,
împotriva turcilor.
Aşa
a început drumul nostru spre capitală, spre Baia, un oras frumos, destul de
mare, cu oameni învăţaţi si cum se cuvine. Aici am stat o perioadă îndelungată,
antrenându-ne şi învăţând tactici de luptă. Într-o zi însă s-a dat alarma
generală, iar în frunte cu comandantul am pornit spre locul numit Podul Inalt, langa Vaslui. Acolo
ne-am reunit şi cu armata lui Ştefan. Deşi turcii erau câtă iarba şi frunză, ingeniozitatea
şi tactica de luptă ale lui Ştefan si ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să
câştigam şi să-i alungăm turcii din ţară.
Ştefan
cel Mare a găsit în trupu-i mic resursele necesare pentru a ne îmbărbăta şi a
ne face să ne unim forţele pentru a ne apăra pământul. Pentru că pământul
acesta, dacă e muncit cu sudoare, ne hrăneşte pe noi şi pe copiii noştri. E
mostenirea pe care el ne-a lasat-o! De noi depinde sa o aparam!
Crihălmeanu Radu,cls. aVIII-a B
