Mai ţineţi minte când aşterneam pe hârtie un soare, o
păpădie şi câteva păsări în formă de „trei” ce-şi luau zborul spre noi lumi?
Sau, sau, când făceam castele de nisip şi marea puţin amară ne prindea piciorul
cu bucurie? Avea şi ea vara mai mulţi prieteni ce-o vizitau… și parcă vara era
mult mai fericită.
Vă amintiți când cădea câte un fulg de zăpadă pe obrazul
nostru şi-l luam în palme şi-l analizam; părea ceva ireal… Sau când trosneau
frunzele sub paşii noştri şi căutam tot mai multe ce foşneau...
Dar era doar copilăria ce-şi făcea loc în sufletele
noastre. Visam la orice şi totul părea posibil; cerul era al nostru, credeam că
o să-l putem atinge într-o zi şi o să-i simţim căldura şi frumuseţea şi vai! ce
frumos o să fie… Erau doar nişte vise de copii zburdalnici şi fericiţi…
Dar să nu uităm: copilăria e un joc, joaca e o artă şi
arta e o uitare. Trebuie să continuăm să fim copii ca să putem umbla, în
continuare, printre aceleaşi lanuri de grâu, de flori, de mistere...
Ligia Ungur,
clasa a VII-a B
