sâmbătă, 7 ianuarie 2012

"Arta de a da contur amintirilor"

"Zoom in on your Passion" - Coolpix Nikon L110


Pasiunea mea pentru fotografie a inceput undeva in liceu...eram prin clasa a IX-a cand foloseam un aparat cu film, si imi aduc aminte ca ma distram, impreuna cu colegii mei, deoarece obisnuiam sa duc aproape zilnic aparatul cu mine si sa fac cateva poze, ba pe coridoare, ba prin clase, si, de ce sa nu recunosc, chiar si in timpul orelor. Era distractiv ... dar si costisitor, daca stau bine sa ma gandesc, filme scumpe, pozitii putine, developatul deasemenea era costisitor, dar era o placere ... Nu am constientizat pe moment ca peste cativa ani are sa devina pentru mine cu adevarat o pasiune, o modalitate de a mi exprima gandurile, trairile si chiar de a aduce bucurie si celor din jurul meu fotografiindu-i.
A urmat era digitala, imi aduc aminte cu zambetul de buze ca imprumutam de la o colega aparatul ei digital, eu neavand pe atunci posibilitatea sa-i cumpar unul. Era cea mai mare bucurie sa ajung acasa si sa fac cateva fotografii, si imediat sa le si descarc, sa le privesc, sa ma minunez de ce am pozat.
In anul 2007, in luna iulie am intrat si eu in posesia unui aparat digital (tin sa mentionez ca pana si azi mai folosesc aparatul pe film, deoarece creeaza o stare total diferita de cel digital, incercati si voi !, ii indemn pe toti ei care au pasiunea pentru fotografie sa incerce ! e un sentiment unic ) si practic de atunci am inceput sa privesc cu alti ochi ce inseamna fotografia pentru mine.
Pe langa pasiune, arta forografica este pentru mine singurul lucru de care nu ma plictisesc niciodata.
Anul acesta, 2012,finalizez un curs de fotografie din cadrul Scolii Populare de Arta din Tg-Mures, acolo unde am cunoscut oameni deosebiti, in primul rand domnul profesor Cezar Buliga( pentru care am cuvinte numai de bine, deoarece fara sfaturile dansului, dar bineinteles si prin efortul meu de a pune in practica diversele lucruri invatate nu cred ca reuseam sa ajung la un nivel la care sa fiu multumita de ce realizez).
Prin munca continua, atentie la lumina si compozitie caut intotdeauna modalitati noi de a-mi pune gandurile si sentimentele in imaginile pe care le creez.
Fiecare clipa, dupa ce trece, se transforma intr-o amintire daca stam bine si ne gandim. Timpul care se scurge constant, nu da inapoi si nu se opreste pentru nimeni si nimic, si de aceea consider ca fiecare secunda, minut, ora conteaza enorm de mult si trebuie pretuit sau pretuita pentru ca amintirea sa infrumuseteze  povestea ce o numim viata.
Fotografia reprezinta arta, acea arta care da contur tuturor amintirilor noastre, imortalizand fiecare clipa pentru un viitor plin de prezenturi trecute. Si de multe ori cuvintele sunt inutile, o fotografie facand mai mult decat 1000 de cuvinte, iar un fotograf se remarca atunci cand munca lui vorbeste pentru el.
Raluca Iclanzan, absolventa 2003

4 comentarii:

  1. Felicitari Raluca...si nu-ti uita niciodata copilaria si "gasca " de cartier. Eu nu voi uita acele vremuri in care blocurile rasunau pana tirziu de ecourile risetelor voastre. Acum e trist , nu mai sunt copii?Nu mai este copilarie?Nu mai sunt jocuri?Copiii stau pe Facebook si pe net si pe mess...Voi ati fost superbi cu jocurile voastre printre blocuri. Indraznesc sa spun ca ati fost ultimele generatii cu cheia la git, cu jocuri printre blocuri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu tot respectul, inca exista copii! Noi trebuie sa gasim insa cheia cominicarii cu ei. Dar ei sunt tot copii, tot curati si ne ofera mereu satisfactii cand ii avem prin jurul nostru.
    Felicitari, Ralu! De mult iti admir fotografiile. Secretul cred ca este acela pe care il stiam de multa vreme: pui suflet in ceea ce faci! Asa ca nu poate iesi rau! Zilele trecute am fost intrebat ce s-a ales de 15 ani de munca. Oameni ca tine! Sunt mandru de voi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Va multumesc mult doamna Dorina !
    Niciodata nu am sa uit...nu am cum de fapt...pentru ca si acum imi aduc cu drag aminte de acele vremuri si pot sa spun ca am avut o copilarie deosebita...o gasca frumoasa, care a stiut sa se distreze, care mereu mai cerea parintilor cel putin 10 minute sa stea afara atunci cand erau strigati sa vina acasa sau cand stiau ca se apropie ora sa se indrepte spre casa...a fost frumos !
    Generatiile de copii de acum (parca o generatie virtuala), au alte ocupatii...e trist oricum pentru ca pe undeva se pierd jocurile copilariei, jocurile adevarate !

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, asa e, sunt de acord si eu ca intr-adevar cheia comunicarii cu generatile de acum e la noi, si copii exista. Domnul profesor, are dreptate.
    Si ca o paranteza, eu, m-am gandit, si am facut si referire in comentariul anterior la copii din jur, din zona noastra de cartier, care au ramas ce-i drept putini doamna Dorina...
    Multumesc mult, multumesc in primul rand ca mi-ai oferit posibilitatea sa-mi exprim cateva ganduri...multumesc pentru ca rapesti din timpul tau ca sa-mi admiri fotografiile, inseamna foarte mult pentru mine ! Si totodata, trebuie sa spun asta, sunt onorata ca am avut parte de cadre didactice deosebite in scoala generala si sa stii ca mereu imi aduc aminte cu drag de toti, si am mereu un gand bun pentru toti, chiar ma bucur cand, rar in ultimul timp, ce e drept, ne intalnim pe strada sau oriunde e sa fie, si avem timp macar de un salut si poate chiar de de una, doua vorbe de bine !
    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere