Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa,
orfanul Domnului.
Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea...
"Era aproape
de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre
ei
pentru prima oară
– tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre
Maica Domnului şi
despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc
unde să tragă,
s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut
Pruncul Iisus, în ieslea
vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.
După terminarea
povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o
iesle, oricât de
primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din
nişte şerveţele pe care
le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată. Urmând
instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele
din iesle. Câteva
pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din
Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Păpuşi cu chip de copil au
fost decupate cu
răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau
foarte absorbiţi de
asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.
Aşa am ajuns şi la măsuţa
lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba.
Uitându-mă la
ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!
Am chemat îndată
translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle. Mişa şi-a pus mâinile la piept
şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi
acurateţe.
Acest copil, care
tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat
foarte corect tot
ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus
Pruncul în iesle.
De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu
al povestirii!
... Atunci,
Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat
dacă am o casă în care să
dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau.
Atunci Iisus mi-a
spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau
nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să
stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar
fi fost un dar plăcut
pentru El. Şi L-am întrebat: < Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun
pentru Tine?
> Şi Iisus mi-a
răspuns:
face cineva.>
Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot
sta pentru totdeauna
cu El.
Când Mişa şi-a
terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu
palmele, şi-a pus capul pe
măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii. Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva
care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar
fi putut sta pentru
totdeauna… "
*Text preluat de la Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, din Washington D.C.
