ROU KIM ZARADA

Era seară. Amurgul s-a aşezat parcă mai repede ca niciodată. O umbră misterioasă îşi facu apariţa printe corpurile uscate ale copacilor. Umbra ascundea o figură înaltă, misterioasă, slabă. Se apropie de locul întâlnirii .

          Din întunericul cuprins de ceaţa albă şi densă se auzii un şuşotit.

          -Cine e ?

          -Un impostor ?

          -Probabil. Pregătiţi planul B de atac împotriva duşmanului necunoscut!

          -Dar...

          -Partea  a-II-a !! Secţiunea trei!  Hai mişca-ţi repede !

          Însă un ţipat răsună. Ceaţa se destramă. Cu un ton ridicat plin de furie o domniţă se adresă tinerilor nedumeriţi:

          -Cine v-a pornit la atac, să fim diplomaţi şi apoi .....

          Iar tânăra domniţă mult mai liniştită, cu un glas calm, călduros:

          -Şi apoi.. aşa vă comportaţi voi cu musafirii, mai mult de atât, aşa vă primiţi voi eroul ? Pe marele şi bunul nostru înfăptuitor Rou Kim.

          Toţi plini de bucurie se aşezară la locurile lor, admosfera se domoli totul reveni la normal. Totuşi la apropierea aşteptatului musafir se făcu linişte. Acum toată lumea fără doar şi poate era de părere că ...Madam Luky, conducătorul, avea dreptate, umbra misterioasă nu era a nimanui alcuiva decât al întemeietorului Păduri de cristal - Rou Kim Zadara- spaima bestilor, coşmarul întunericului şi speranţa luminii.

          Până acum toată lumea era îngrozită, dar în acest moment el a ajuns în faţa armatei. Neînfricata Madam Luky şi ea puţin îngrijorată făcu o plecăciune iar dupa ea toţi camarazi conform protocolului. Cu un ton calm, liniştit, plin de căldură, marea legendă cuvântă:

          -Mă bucur că preţioasa mea fortăreaţă nu a fost abandonată.

          O bătaie, urmată ca într-un ecou, de alte două mai ascuţite şi revenind din nou la primul ton în parculsul trei. Iar  mica simfonie deschise scoarţa copacului din centrul fortăreţei unde în miezul arborului se deschide o uşă de metal. În  fruntea grupului se afla eroul, urmat de cavaleri, iar la coada acestuia mica conducătoare. După  aceasta uşa de fier se îchise ascunzându-se în scoarţă. Înăuntru, vestea cadoului minunat pe care l-au adus cavaleri împreună cu lidera lor iubită se răspândi repede, în momentul acela toţi soldaţii, căpitanii si novicii se îndreptau spre hala principală. Pentru a ajunge acolo trebuia să traversezi cantina, dormitoarele şi într-un final  ,,HOLUL,, un hol gigantic parcă de nesfîrşit în capătul căruia se afla o hartă . Acea hartă  cuprindea întreaga suprafaţă a pădurii şi ţinuturile învecinate. O dată ajunşi în hala principală, soldaţii s-au aşezat în două formaţii. În partea dreaptă s-au  aşezat soldaţii cu ani şi ani de experienţă, iar în partea opusă novicii, noii recruţi,iar  în final începatorii. Pe mijloc erau conducătorii: eroul Rou Kim Zadara şi Madam Luky, vechiul şi noul s-au unit. Timpul se

scurgea repede. Timp de câteva ore bune  s-au prezentat toate posibilităţile de atac, apărare şi contraatacuri, sau aşa au crezut ei. Padurea de cristal era în mare pericol. Din păcate multe surprize aveau să li se arate.Dar toate la timpul lor. O dată cu terminarea discuţiei între şefi şi soldaţi ,,se strecură veşnica înterbare,, :

          -Aţi înţeles?

          Urmat de veşnicul şi monotonul răspuns :

          -Da dom’le .

          -Pe loc repaus! Liberi!

          Iar marea colonie se risipi în toate direcţile. Cei de la departamentul de securitate primiră ordine clare pentru pornirea scutului de aparare şi setarea robotului de securitate în final, apoi liber. Era noaptea de petrecere, toată lumea avea liber.

          A doua zi de dimineaţă  fiecare se răspândise la postul său. Din nou liniştea se lăsă peste pădurea îngheţată sau aşa credeau. În timpul patrulei de dimineaţă în slujba bazei 91 agentul de securitate L21 a observat  activitate suspicioasă la circa 2-3 km de turnul al doilea de control. Asfel, a dat alarma... Odată  ce alarma a ajuns la sediul central au fost trimişi în sprijin 5 novici de securitate. S-a consatat ca a fost o alarmă falsă, sau aşa credeau. Novicii erau foarte dezamăgiţi, pe chipul lor frustrat se citea dorinţa arzatoare de lupta şi totuşi...în adancul sufletelor se simţea un sentiment uriaş de bucurie şi multă linişte.

          Restul zilei decurse normal cu alte cuvinte, o zi liniştită, pe scurt o zi de cristal. Era timpul ca personalul uman să se retragă, iar cel electronic să-i
ia locul. Toţi soldaţii s-au adunat la baza  principală. Toată lumea era bine dispusă doar în umbra unei coline marele erou se îndoia ca alarma de falsă fie o eroare. Însă afară era doar veselie lângă focurile de tabără se derulau episoade din legenda marelui erou Rou Kim Zadara.

          ,,La începuturile timpurilor lumea era într-o balanţă egală asfel armonia era perfectă. Această balanţă protejată de două mari clanuri Clanul Rou şi Clanul Mojişio. Două clanuri în armonie  dar şi foarte diferite. Clanul Rou întruchipa puterea apsolută a luminii iar opus cu aceasta era Clanul Mojişio care era simbolul suprem al întunericului. O perioadă lungă echilibrul fu păstrat în armonie. Odată cu trecerea anilor, clanurile au devenit dornice să deţină puterea supremă, nu le mai plăcea să împartă nimic, asfel şi-a făcut apariţia clasicul război bine versus rău. La finalul îngrozitoarei lupte, cu consecinţa morţii soldaţilor, civililor şi devastarea a întregi comunităţi o singură parte a dobândit puterea supremă, iar odată cu aceasta responsabilitatea de a pastra echilibrul total. Aceasta parte era reprezentantă şi conducea.....LUMINA-  Clanul Rou. În decenile următoare marii lideri ai luminii, lideri din familia regală a Clanului Rou şi-au dedicat viaţa protejării echilibrului, fireşte în ce priveşte ceilaţi membri ai familiei regale povestea nu se schimbă.

          De-a lungul timpului clanul s-a împuţinat, în timp puterea întunericului  a crescut cu fiecare an. Asfel, pentru a proteja puterea ultimul descendent al familiei regale, s-a construit o fortăreaţă. Aici s-au ascuns cei ce aveau cunoaşterea, iar puterea divină a fost sigilată într-un trandafir de cristal. Odată ce cristalul se sparge echilibrul se va rupe, va elibera o putere imensă ce este capabilă de a distruge una din forţe, sau poate pe ambele. Această fortăreaţă poartă astăzi numele de PĂDUREA DE CRISTAL , este rodul strădaniei lui Rou Kim Zadara. Astăzi doar marele erou cunoaşte locaţia trandafirului. Se spune ca atunci când marele erou se va întoarce, o va face pentru confruntarea decisivă. Tot legenda ne dezvăluie că odată cu aflarea secretului va fi înzestrarat cu cunoaşterea supremă şi taina de manipulare a puteri străvechi. De-a lungul deceniilor au avut loc mai multe confruntări între clanuri, din spusele legendelor în vrema în care totul era lipsit de speranţă, în timpul în care totul era pierdut, în acel timp apărea ca o rază de lumină în întuneric îmbina lucrurile spre bine iar la finalul luptei dispărea ca şi roua in razele de foc ale dimineţii.

          Pe parcursul timpului, lângă flacăra de foc roşiatică care încălzea sumbrul întuneric al nopţii, se adunaseră ucenici, maeştri, chiar şi conducatoarea. Din umbra unui oarecare copac Rou Kim îşi urmărea supuşii neştiutori. Luna îşi arată razele, era miezul nopţi. Toată tabăra era cuprinsă într-un somn lung şi liniştitor. Marele luptător veghea atent asupra întregi tabere dar şi foarte îngrijorat datorită luptei care  va urma. Poate nu toţi erau liniştiţi, poate nu toţi luptătorii dormeau, dar cu siguranţă în adăncul fortăreţei nu dormea cineva - Madam Luky, gânditoare se plimba prin palat. Grijile pentru marea luptă o frământau. După un timp îndelungat de calcule şi planuri o rapise somnul. Se întinse pe spate şi adormi. În palat se aşternu liniştea.

Un palat totul de cristal. Pereţii exteriori erau acoperiţi cu diamante, safire iar la intrare deasupra unei părţi împodobite cu lanţuri din aur şi argint, simbolul suprem o rază albastră de cristal, iar între petale praf şi lanţuri din safir. În interior totul sclipea o frumusrţe de nedescris. Doar la subsol o cameră obscură, sărăcăcioasă şi plină de mister .... o peşteră. Acolo pe  patul de paie aşezat şedea o umbră.... Un zgomot puternic se auzi până în adâncul palatului cocoşul cântase alarma de trezire.

          -Ce agonie! Abia închisem un ochi iar pacostea asta de dihanie dă trezirea. În fine asta este să începem ziua, e timpul să organizăm posturile.

          Fiecare bază era echipată cu armament şi soldaţi. Era timpul observări iar peste un timp trebuia dat raportul. A trecut timpul toate bazele erau în regulă şi-au dat raportul mai se aştepta raportul bazei 91. Soldatul de serviciu nu ştia ce să rapoteze oare avea vedenii sau era adevărat? Îşi chemă camarazii şi, cu aprobarea lor, a trimis raportul cu citirea acestuia de urgenţă. Odată ce raportul ajunse la baza centrală a fost dată alarma. ,,la observaţia turnului de control al bazei 91 soldatul de servici a observat la aproximativ o distanţă de 25 aruncări de săgeţi, o fortăreaţă ostilă ridicată peste noapte. După imprimeurile aflate pe steaguri aceasta era tabăra de război a calnului Mojişio. Duşmanul străvechi  era doritor al puterii sigilate în trandafir. Acea fortăreaţă era înconjurată de o tabără ce se întindea pe o rază de observaţie enormă. Tot ce se vedea în orizont erau numai corturi, armuri şi, binenţeles, o armată imensă o de luptători. Totul era negru. Vegetaţia din jur era uscată parcă nimic nu mai avea viaţă. Acest peisaj s-a schimbat peste noapte din paradisul de flori plin de viaţă, într-un tablou sumbru, negru care exprima moartea, vremea pieirii şi lipsa speranţei. Aceasta era  puterea şi influenţa Clanului Mojişio. O lume fară speranţă plină de întuneric, asta visa conducătorul de aceea era aşa de important ca tramdafirul de cristal să nu rămână  în posesia clanului Mojişio.

          A doua zi, de dimineaţă, tabăra avea făcute pregătirite pentru razboi. Domniţa era agitată poate şi puţin speriată  dar nu dezvălui nimănui şi nu vroia să-i sperie pe luptători. Pe lângă toate acestea marele erou nu era de găsit. Însă razboiul trebuia să continue M. Luky ca o adevarată conducătoare a dus armata către locul bătăliei. După un timp din toate părţile se auzi semnalul de război ... lupta a început. Dinspre răsărit armata Clanului Rou năvăleşte, iar în acelaş timp dinspre orizonturile apusului o mare întunecată atacă valea. Acea mare care închipuia un peisaj de coşmar, reprezenta armata de război al clanului Mojişio. Armata dinspre răsărit era formată din cavaleri călare pe cai cristalini, arcaşi cu săgeţi care odată cu contactul cristalizau corpul şi alţi  mii de soldaţi cu arme şi armuri. Cealaltă armată, din apus, nu era formată din  cavaleri, arcaşi şi alţi soldaţi. Ea era formată din monştri urâţi, gigantici şi fioroşi.

          După ore îndelungate, răul se răspândi şi pentru armata condusă de Madam Luky nu mai exista nici o speranţă. Cei rămaşi în picioare aşteptau o minune erau pregătiţi să se predea, să nu mai lupte...  Dar, de-o dată, cerul întunecat se însenină se deshise bolta sa, iar o rază puternică lovi cu putere.  Pe culmea unui deal se zărea o umbră cunoscută.... era marele erou al luminii Rou Kim Zadara. Acesta îşi ridică mâinile şi le împreună deasupra capului luând forma unei făclii, iar cum un ocean de întuneric înghiţi armata la începutul luptei acum un ocean de lumină vindecă toţi răniţii, iar toţi cei de pe  pământ  se ridicară şi lupta reîncepu. Într-un final, armata răsăritului triumfă, iar natura se transformă din nou într-un tablou de primăvară. În acel moment, cu toţii observară că flacăra ce îl cuprinse pe Rou Kim Zarada începu să pălească şi corpul eroului se tranformă în scrum. Doar o scânteie purtată de vînt intră în tânăra domniţă, iar cei ce văzuseră astea erau uimiţi şi nu ştiau daca e aievea. Nici azi nu se ştie dacă domniţa a moştenit secretul, sau el a dispărut în cele patru zări asemeni cenuşei marelui erou.  ASTA DEPINDE DOAR DE VOI, CE VREŢI SĂ CREDEŢI .....

 Madalina Tarsoaga, cls. a VII-a A