Moartea
era conceputa ca un eveniment de intrerupere a fluxului continuu al existentei,
in asteptarea asigurarii imortalitatii prin intermediul imbalsamarii corpului
si a executiei riturilor funerare. Mormantul, care continea forma fizica a defunctului sub
aspectul unei mumii sau al unei statui, era locul in care mortul se putea
transforma in aks, “spiritual transfigurat”. Alte elemente ale personalitatii
umane erau ba, considerat in mod eronat drept “suflet” sau capacitatea de a se
misca si de a lua orice forma pe care defunctul o dorea, umbra, energia, inima
si numele.
Vechii egipteni credeau ca sufletele mortilor
trebuiau sa se intoarca in trup pentru a se hrani. La inceput, trupurile erau
inmormantate direct in nisipurile uscate, fierbinti, care favorizau mumificarea
naturala. Utilizarea sicrielor protectoare din lemn a grabit, in mod ironic,
descompunerea si egiptenii au raspuns prin dezvoltarea unei stiinte detaliate a
proceselor de conservare.
Cuvantul mumie, vine din cuvantul arabic mumiyah.O
mumie este corpul unei persoane (sau al unui animal) care s-a pastrat dupa
moarte.In mod normal, dupa moarte, bacteriile si alti germeni patogeni mananca
tesuturile moi (precum muschii si pielea) lasand doar oasele.Acest lucru se
intampla doar in prezenta apei.Daca dupa moarte, din corp este extrasa toata
apa, atunci corpul se conserva si devine mumie.Corpul se poate conserva asa de
bine, incat ne putem da seama cu usurinta cum arata acea prsoana cand se afla
in viata. Mumiile se pot forma pe cale
naturala sau pot fi facute de om. Cele pe cale naturala se datoreaza in cea mai
mare parte conditiilor climatice (in conditii de frig sau caldura extrema, si
in conditii de fum intens).Egiptenii au inceput sa-si mumifice mortii in
preajma anului 2600 i.e.n., iar dea
lungul timpului aceasta tehnica a evoluat foarte mult si sa pastrat pana in
epoca romana. Mumificarea a atins cote maxime in perioada anilor 1570-1070
i.e.n., dar in special pe timpul lui Tutankhamon. Mumificarea se facea atat de
bine, incat chiar si dupa 4000 de ani, oamenii de stiinta pot preleva monster
de ADN sau alte tesuturi.
Sarcina
de a mumifica faraonul sau alte persoane importante, revenea doar Inaltilor
preoti(dupa o scurta perioada de jelire), care erau ajutati de cei mai
credinciosi preoti ai lor, instruiti in
acest scop. Iar ritualul propriu zis trebuia sa aiba loc in afara orasului
intr-un atelier sau intr-un loc curat. Preotii supraveghetori purtau masti de
teracota in forma capului lui Anubis, zeul chirurgilor si al imbalsamarii. Astfel
prin aceste masti Anubis veghea asupra procesului. Era important de asemenea ca
preotii sa nu faca taieturi suplimentare care ar fi putut face corpul de
nerecunoscut pentru spirit, in acest caz corpul fiind condamnat sa umble pe
pamant si posibil sa-l bantuie pe preot. Ritualul era insotit de rugaciuni si
formule magice si se ardeau esente parfumate.
PROCESUL DE MUMIFICARE
Mumificarea intervenea atunci cand persoana
decedata era o mare personalitate, un mare conducator sau faraon. Mumificarea
in Egiptul antic era un proces indelungat si foarte costisitor. De la cap la
coada erau necesare aprotimativ 70 de zile pentru a imbalsama un corp
neisufletit. Tinand cont de faptul ca egiptenii credeau ca mumificarea
reprezenta un pas deosebit de important in viata de dupa moarte, puntea de
legatura dintre viata si viata de dupa, ei, dupa cum isi permiteau se
inmormantau sau mumificau cat mai fastuos. Faraonii, despre care se credea ca
devin zei, dupa moarte, aveau parte de cea mai mare si mai pompoasa ceremonie
si mumificare. Arta egipteana de mumificare este alcatuita din mai multe etape.
Primul pas era spalarea si purificarea religioasa a cadavrului. In cel de-al
doilea pas trebuiau indepartate organele interne. In partea stanga a corpului
se facea o mica incizie (cu un cutit din obsidian, o piatra neagra asemanatoare
cu sticla) de circa 10cm prin care erau scoase intestinele, stomacul, ficatul
si plamanii. Fiecare dintre aceste organe erau apoi separat uscate in natron,
pentru a descuraja astfel bacteriile. Dupa aceea aceste organe erau infasurate
individual in fasii lungi de panza, dupa care erau puse in cate un vas, fiecare
dintre cele 4 vase reprezentand pe cate unul dintre cei 4 fii ai lui Horus.
Acestea erau aranjate intr-un cufar dupa cum urmeaza: in vasul Qebehsenuef,
vasul cu cap de soim, erau asezate intestinele; in vasul Duamutef, vasul cu cap
de sacal, era asezat stomacul; in vasul Hapy, vasul cu cap de babuin erau
asezati plamanii, iar in vasul Imsety, vasul cu cap de om era asezat ficatul.Inima
era lasata la locul ei pentru ca Anubis avea sa cantareasca inima in lumea de
jos si sa calauzeasca sufletul prin aceasta. Cavitatea era umpluta cu natron (o
sare care se gasea din abundenta pe malurile Nilului si care este compusa din
sare, bicarbonat de sodium, carbonat de sodium si sulfat de sodiu), iar
creierul era scos din cavitatea craniana prin nas, cu ajutorul a doua bete
lungi. Ei spargeau osul despartitor dintre nas si craniu si introduceau pe
acolo cele “doua bete”. Atat de mult agitau si mestecau creierul in interior,
pana cand acesta se lichefia si curgea afara, prin cavitatea nazala.El nefiind
important era probabil aruncat.Dupa acest pas, corpul era asezat pe o masa de
imbalsamare unde era in totalitate acoperit cu natron. Acest pas dura 40 zile.
Dupa acele 40 zile, corpul era curatat de natron, cavitatea corpului era
umpluta cu diferite ierburi sau panza, iar corpul era in totalitate uns cu
uleiuri speciale (mir, vin de palmier, ulei de cafor), care aveau proprietati
antibacteriene. Uleiurile de imbalsamare erau pastrate in vase de alabastru. Dupa
ce si acest pas a fost efectuat mumia era infasurata in benzi. Benzile din in
ale unei mumii conservate cu grija ar putea atinge o lungime de cateve sute de
metri. Degetele, mainile si picioarele erau infasurate mai intai, apoi
trunchiul si, in final, intregul corp. Legaturile erau imbibate cu uleiuri
aromatice si amulete ocrotitoare, obiecte de aur, argint si simboluri cu
menirea de a-l proteja pe mort in Lumea de dincolo, erau plasate in cateve
locuri principale de pe trup.Bandajele erau sigilate cu un strat de rasina si
pictate cu hieroglife si imagini ale zeilor. Pe cap si pe umeri era asezata mai
apoi o masca. Masca de faraon era executata de obicei din aur. Altii aveau
masti din straturi subtiri de in intarit cu stuc, poleite si ornamentate cu
vopsea si incrustatii.
In acelasi timp, tamplarii lucrau la unul sau mai
multe sarcofage, pentru ca apoi sa se aleaga cel mai bun, cel care se potrivea
cel mai bine. Dupa ce sarcofagele erau terminate intrau in scena decoratorii.
Pictura fina care se gaseste pe sarcofage era rareori facuta direct pe lemn. De
cele mai multe ori era desenata pe o tencuiala care era mai apoi lipita pe
lemn, iar peste ea se aplica un strat de lac. Un lucru deosebit de important,
erau textele funerare care trebuiau amplasate in interiorul mormantului si care
erau scrise pe papirusuri. Toate textele
funerare faceau parte din CARTEA MORTILOR.
In
cele din urma, cadavrul mumificat si bandajat era asezat intr-un sicriu, care
era apoi coborat intr-un sarcofag din piatra, o practica ce dateaza de la
sfarsitul Regatului Mijlociu. . Ritualul era insotit de rugaciuni si formule
magice si se ardeau esente parfumate.La sfarsitul acestor ritualuri, decedatul
era redat familiei, pentru a fi depus intr-un cosciug de lemn de forma trupului
omenesc, inchis ermetic. Acesta era sprijinit in pozitie verticala de peretele
mormantului, care era ulterior si el ermetic inchis, ceea ce permitea
conservarea cat mai indelungata a corpului fara contact cu aerul.
MUMIILE
ANIMALELOR
Desi de cele mai multe ori cand se vorbeste despre
mumii, ne gandim la oameni, exista si mumii care reprezinta animale. Animalele
care au fost mumificate au fost imortalizate cu o foarte mare grija. Cele mai
multe animale erau catei, pisici si maimute. Din cauza ca faraonii, oamenii
acelor timpuri vechi doreau ca sa aiba in preajma si dupa moarte animalele
credincioase lor, ei au ordonat ca acestea sa fie si ele mumificate si
inmormantate impreuna cu ei. Animalele care au fost mumificate au avut diferite
roluri. Astfel, unele dintre ele erau simple animale de companie , altele erau
considerate sacre si au devenit simboluri, iar altele erau pur si simplu
oferite ca ofranda zeilor de catre decedati, pentru a fi luati in ochi buni,
dupa moarte.
In Egiptul Vechi, anumite animale
erau venerate ca intruchipari ale zeilor Animalele sacre erau pastrate in
temple si, dupa moartea lor, erau mumificate si inmormantate in cripte. Acest
cult al animalelor a atins apogeul in primele secole inainte de Cristos.
Mumiile pisicilor erau asezate in cimitirele din Bubastis, Saqqarah, Tanis si
Teba, in timp ce la Tuna el-Gebel exista un loc intins pentru inmormantaterea
ibisilor si babuinilor.
BIBLIOGRAFIE:
***, ENCICLOPEDIA EGIPTULUI ANTIC, ED.AQUILA,
1993, PAG.180-182
Rebeca Neagoie, cls. a V-a A