Arta Egiptului antic cuprinde pictura, sculptura și arhitectura dezvoltate de civilizația din valea Nilului din timpurile preistorice (c. 5.000 î.Hr.) până în momentul
cuceririi romane (31 î.Hr.).
Egiptul antic a cunoscut continuitatea istorică cea
mai durabila dintre toate civilizațiile mediteraneene ale antichității. Condiția geografică
(regiune izolată datorită zonei deșerturilor și unificată prin intermediul
Nilului), opacitatea față de influențele culturale exterioare, toate acestea au
dat naștere unui stil artistic specific, caracterizat prin continuitate.
Arhitectura
Forturile de apărare, palatele, templele și casele particulare erau construite
din piatră sau din cărămizi uscate la soare. Executarea
construcțiilor era planificată de arhitecți. Nu se folosea mortar, de aceea pietrele trebuiau să
se potrivească bine între ele. Cu toate acestea, marile construcții monumentale
egiptene au supraviețuit mai multor milenii de istorie.
Exemple: Piramidele lui Keops, Kefren și Mikerinos, mastabalele din Abydos,
Piramida romboidală de la Dahshur, templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templul funerar al lui
Tutankamon din valea Regilor.
Piramidele sunt construcții monumentale, destinate faraonilor și familiilor lor, construite din blocuri enorme de piatră,
la început neșlefuite, urmând ca mai târziu piramidele să fie construie din
blocuri de piatră netezite. Reprezintă mormintele faraonilor, pe care aceștia
și le ridicau încă din timpul vieții, atât pentru a-și demonstra forța și
bogăția, dar și pentru a asigura legătura cu zeii protectori. Prima piramidă
construită a fost cea în trepte a faraonului Djeser (Zoser) de la Saqqara
(Sakkarah), apoi cea de formă romboidală, ajungându-se la forma de piramidă propriu-zisă.
Templele de cult
Temple de cult existau
în toate orașele, fiecare astfel de templu fiind dedicat unui singur zeu (sau faraon). În interior se afla statuia zeului, care reprezenta locul de
oficiere a ritualurilor de cult de către preoți.
Templele sunt construite
în plan rectangular și compuse din mai multe spații. Intrarea era flancată de
doi piloni în forma de trunchi de piramidă, care conțineau reprezentări
statuare ale divinităților. La intrarea în curtea interioară se afla un obelisc, pe care, prin hieroglife , era înscrisă viața
zeului respectiv. Această curte este singurul loc unde puteau pătrunde
credincioșii; aici se aflau altare de rugăciune unde se puteau depune ofrande
adresate zeilor.
Sala hipostilă a
templului, conținea o mulțime de coloane uriașe, decorate cu picturi sau
hieroglife. Sanctuarul era alcătuit din mai multe încăperi și coridoare
secrete. În cea mai întunecoasă și îndepărtată încăpere se afla statuia zeului.
Aceasta era scoasă din templu în timpul procesiunilor și sărbătorilor.
Templele de cult erau
construcții monumentale, construite pe baza sistemului stâlp (coloană) -
grindă. Vechii egipteni nu cunoșteau arcul sau bolta.
Coloana egipteană era
foarte înaltă și construită din piatră. Avea nu numai un rol funcțional, acela
de a susține construcția, dar și unul estetic. Coloana era viu colorată și
inscripționată cu hieroglife. Uneori fusul coloanei imita tijele florale, iar
capitelul imita floarea de lotus sau de palmier , sau capete de zeițe.
Cele mai cunoscute
temple sunt:
§ Templul din Luxor: aici a existat cel mai vechi oraș egiptean, Theba. Templul
a fost ridicat în cinstea zeului Amon-Ra.. Lucrările au fost
începute de faraonul Amenhotep al III-lea și încheiate de Ramses al II-lea.
§ Templul din Karnak, dedicat aceleiași
divinități și construit de Ramses al II-lea, are dimensiuni impresionante și
este situat în incinta unui vast complex arhitectonic.
Templele funerare
Acestea erau construcții
complexe, de mari dimensiuni, destinate faraonilor și membrilor familiei
regale, care îndeplineau și funcția de templu de cult și pe cea de mormânt.
În secolul al
XX-lea,s-au descoperit multe morminte ale faraonilor din Valea Regilor,dar nu
s-a găsit mormântul lui Tutankamon.Un bogat englez,lordul Carnavon a continuat
săpăturile până a găsit acest mormânt în care s-a descoperit un tezaur
deosebit.Mai multe cazuri de moarte nelămurită,a celor ce au intrat în contact
cu mormântul,publicate în ziarele din 1923,au îndreptătit pe oameni să creadă
într-un blestem al faraonului.
Mormintele
Mormintele exprimă importanța pe
care egiptenii o acordă vieții de după moarte. Acestea sunt locuințe pentru eternitate,
care să le servească drept adăpost în viața veșnică. Dacă mormintele faraonilor
erau piramidele, ceilalți oameni bogați își construiau mastabale. Acestea erau niște
construcții rectangulare masive din cărămidă sau din piatră ridicată deasupra
unui mormânt și care se compuneau din:
§ camera
ofrandelor: aici se oficiau ritualurile de cult;
§ serdapul:
aici se afla statuia defunctului.
Zona subterană era constituită
din camere mortuare în care se aflau sarcofagele celor decedați și coridoare de
acces. Pereții erau decorați cu picturi sau sculpturi reprezentând diverse
activități din viața defunctului.
Pictura
Relieful
care decorează pereții mormintelor, templelor sau coloanelor este înlocuit
treptat de pictura murală. Se practică tehnica frescei, iar scenele sunt așezate în frize pe toată suprafața peretelui, de la
sol la tavan. Tematica este foarte bogată, de la scene din viața cotidiană
(petreceri, dansuri, întreceri sportive) până la ritualuri de cult sau de
înmormântare.
Personajele
sunt statice sau surprinse în diferite mișcări în funcție de acțiunea
desfășurată. Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a
personajelor (perspectivă etajată) pentru a sugera adâncimea. Linia neagră
conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pete uniforme, fără
nuanțări care să dea impresia de volum.
În
perioada Regatului de Mijloc se observă apariția unor elemente simbolice sau
magice și diversificarea paletei cromatice, folosindu-se, pe lângă culorile
primare, complementarele, contrastele de închis-deschis și griurile colorate.
În perioada Regatului Nou, când fresca ocupă locul dominant în decorarea
templelor, mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor care
devin mai transparente, chiar nuanțate, ceea ce conferă o picturalitate
nemaiîntâlnită până acum.
Sculptura
Sculptura se manifestă sub forma basoreliefului, altoreliefului și a statuilor.
Canoanele impuse de religie și de cultul morților erau:
§ hieratismul:
lipsa de expresivitate a chipurilor și reprezentarea statică a trupurilor.
Personajele au bărbia ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți
și privirea îndreptată la infinit. Acest calm, liniște și lipsă de
expresivitate simbolizează detașarea personajelor de viața pământeană și
așteptarea judecății zeilor care să le confere dreptul la nemurire după
cântărirea faptelor bune și rele.
§ frontalismul:
vederea din față, frontală, a personajelor, care sunt reprezentate simetric.
§ supradimensionarea:
zeii și faraonii sunt redați supradimensionați față de celelalte personaje,
pentru a se sublinia puterea și caracterul lor sacru.
Nu numai zeitățile, ci și
faraonii aveau reprezentări statuare. Astfel de statui erau cât mai masive,
monumentale, deoarece se considera că aduc viață veșnică faraonilor
reprezentați și permit supușilor să îi vadă în formă fizică.
Printre capodoperele sculpturii
egiptene se numără: marele Sfinx de la Gizeh (capul faraonului Kefren), statuia lui Kefren, prințul
Rahotep și soția sa, scribul, statuile faraonului Ramses al II-lea, masca de aur a lui Tutankamon și cele patru statui gigantice (20 m)
din fața templului de la Abu Simbel.
Perioada predinastică
Înca din mileniul al VII-lea
î.Hr. se manifestă cultura neoliticului.
Pe lângă domesticirea animalelor și cultura cerealelor, își face apariția și
ceramica. Săpăturile arheologice au pus în evidență culturile numite Badari (5000 î.Hr - 3800 î.Hr.), Nagada (care ia sfârșit prin 3100 î.Hr.). Se
remarcă existența în număr mare a obiectelor funerare. Acestea erau dispuse
alături de cel decedat pentru a-i servi în viața de dincolo.
În cadrul ceramicii, culorile
folosite mai des sunt roșul, negrul și predomină scenele din viața cotidiană
alături de motive animale. De asemenea, s-au descoperit palete votive, gravate
cu scene de vânătoare sau de război. În ceea ce privește bijuteriile, existau
coliere cu perle confecționate din cupru sau din piatră. Pentru înfrumusețare,
femeile foloseau fardul de ochi, dovada fiind trusele pentru colorarea
pleoapelor și cutiile pentru combinarea acestor culori. Sunt prezente și
sculpturile și figurinele din fildeș sau din argilă.
Perioada protodinastică și dinastia timpurie
Marile personalități care au
marcat aceasta perioadă sunt: Narmer, Menes (secolul al XXXI-lea î.Hr.) care au
consolidat statul egiptean. Are loc unificarea Egiptului de Jos cu a celui de
Sus (c. 3000 î.Hr.), sub domnia lui Menes (uneori identificat cu Narmer). Acest
eveniment este comemorat de Paleta
votivă a faraonului Narmer (c.
3000 î.Hr., Muzeul Egiptean din Cairo). Monarhul este reprezentat cu coroană și
sub privirea divinității omniprezente în arta egipteană, vaca celestă.
În arhitectură se utilizează
tehnica zidirii în cărămizi, iar de la sumerieni este preluat stilul de decorare al
porților palatelor. În cadrul sculpturii (în lemn, piatră și chiar metal),
semnalăm debutul statuarei regale.
Printre creațiile acestei
perioade amintim: Zidul alb de la Memphis, necropolele regale de la Abydos și Sakkarah, Paleta lui Narmer, Stela regelui Șarpe.
Vechiul Regat
Vechiul Regat Egiptean este marcat de mari personalități ca: Sneferu, Keops, Khefren, Mykerinos, faraoni care au consolidat puterea monarhiei.
Ca expresie a forței și bogăției regale, s-au construit cele mai mari
monumente, Piramidele din Giza și Sfinxul,
care constituie și astăzi adevărate simboluri al Egiptului. De aceea, perioada
Vechiului Regat a fost considerată era
piramidelor.
Numeroasele articole de ceramică,
piatră prelucrata și sculpturi în fildeș sau os dovedesc rapida dezvoltare a
tehnicii în Egiptul primelor dinastii. În acea perioadă, hieroglifele se aflau în primele faze ale evoluției
lor.
Caracteristica
artei acestei perioade poate fi definită succint prin: semeție, grandoare,
mister, liniște interioară, seninătate și echilibru.
Prima perioadă intermediară
Deși este
o perioadă grea, marcată de crize și revolte sociale, apar unele inovații în
arhitectură și se dezvoltă pictura și sculptura.
A doua perioadă intermediară
Apar o serie de inovații tehnologice, cum ar fi:
modelarea și munca cu unelte din bronz la olărie, războiul de țesut, noi
instrumente și stiluri muzicale.
A treia perioadă intermediară
Regii puternici ai dinastiilor a
XVIII-a și a XIX-a și din prima parte a dinastiei a XX-a sunt succedați de
monarhii mai puțin autoritare care nu reușesc să mențină unitatea Egiptului.
Ultimul mare faraon, Ramses al
III-lea, construiește un mare templu funerar pe malul vestic al Nilului, la
Medinet-Habu, lângă Theba. Pe zidurile acestuia sunt înfațișate artistic
diverse evenimente politice, precum victoria acestui faraon împotriva popoarelor mării, dar și
desfășurarea unor ceremonii religioase.
Ca încercare de revenire la
vechile tradiții, în Perioada
Târzie se înregistrează o
aparentă înviorare morală și artistică în peisajul istoric al Egiptului, aflat
în epoca declinului său. Se copiază statuile din perioada Regatului Vechi, basoreliefurile caută
să se inspire din cele care împodobesc anticele mastabale. Dar ultima licărire
a artei egiptene, nu va regăsi forța și vigoarea vremurilor străvechi. În
aceasta perioadă, geniul civilizației egiptene a apus definitiv, mistuindu-se
în decadență.
Suveranii kușiți (veniți din
Napata) ai celei de-a XXV-a dinastii, acceptă religia și obiceiurile locale,
printre care și modul egiptean de înhumare. Ei construiesc în continuare
edificii religioase inspirându-se din motivele și temele monumentelor
anterioare.
Domnia kușită este întreruptă de
năvălirea asirienilor. Toate
formele de artă, mai ales sculptura și prelucrarea bronzului devin adevărate industrii.
Se stabilesc contacte cu grecii și evreii,
care conduc la propagarea artei egiptene.
Perioada greco-romană
A XXVI-a dinastie saită se încheie cu invazia persană, moment din care Egiptul antic își pierde definitiv independența.
Totuși, ulterior, sub Dinastia
Ptolemeică, ca și sub cea romană,
modul de construire al templelor rămâne fidel arhitecturii tradiționale
egiptene.
În 332/331 î.Hr., Alexandru cel Mare întemeiază orașul Alexandria. Ulterior, aici
construiește Farul din Alexandria,
una dintre cele șapte minuni ale
lumii antice.
După cucerirea de către romani, Egiptul, prin artă și cultură,
avea să impresioneze Imperiul Roman, exercitând o puternică influență asupra
civilizației acestuia. Astfel la Roma,
se dezvoltă cultul lui Osiris și Isis.
Romanii bogați din Egipt își conservau trupurile, după moarte, în mumii.
Artiștii pictau portretul persoanei decedate și îl atașau sicriului, la fel ca
măștile din Egiptul Antic.
Importanța
Arta antică egipteană a exercitat
o influență considerabilă asupra tuturor civilizațiilor cu care a venit în
contact. Artiștii greci îi datorează foarte mult, ca și cei romani, influențați
de diversele opere și obiecte de tezaur egiptene aduse la Roma
Bibliografie:
·
Ovidiu Dramba, „Cultura
si civilizatia Egiptului Antic”, vol I,
Bucuresti , Editura SAECULUM VIZUAL
·
Constantin Daniel, „Civilizatia
sumeriana” , Editura Sport-Turism, 1983
Ramona Stoica, cls. a V-a A
