Ma uit in spate, dar nu indraznesc prea mult,
Candva era copilarie si eu vroiam doar sa o uit.
Acum vad ca a fost cel mai frumos lucru din viata,
Era copilarie si toate erau bune in jur,
Schimband c-un zambet, un om, oricat era de dur.
Puteam face ce vrea, era lumea mea,
Dar nimeni nu asculta ca, dupa ce cresti, viata e mai grea.
Nimeni nu se gandeste ca e copil cand vrea sa para mare,
Sa spună tuturor ceea ce va face-n zare,
Dar e copil cand recunoaste ca e mic,
Demonstrand asa, ca a crescut un pic.
De-as avea-o din nou, nu as mai vrea sa cresc,
Pana la urma, copil nu toata viata esti.
Cresti si te bucuri ca ai scapat de „copil”,
Şi ai da totul ca sa te mai vezi o data zambind.
Crezi ca zambetul si-a luat zborul,
Dar nu mai e cazul sa îi duci dorul.
Zambetul acela inca il ai, daca il cauti in tine,
In inima, care se ascunde in si de tine.
AnaMaria Lazar, cls. a VIII-a B
*Mentiune la "Concursul de poezie si eseu pentru elevi si
studenti „Serafim Duicu”
