Dar, nu pot,totul arde în jur,
Este focul ce a pustiit pădurea
mea dragă.
Rămân la marginea ei,
Şi nu pot decât să plâng ,
Şi să-mi şterg lacrimile uscate
de dogoarea focului.
Au rămas pustii cărările bătute
altădată de mine,
Au rămas pustii crengile
copacilor suferinzi,
Au rămas pustii cuiburile păsărilor,
Ce altădată imi cântau ,
Aşa cum ştiau ele mai bine.
Au rămas pustii văile străbătute
de ape limpezi
Ce pe mine mă stâmpărau de sete,
Acum nu pot decât să plâng,
Şi să sper că aceste locuri
pustiite,
Vor prinde viaţa ,iar eu voi fi
din nou fericit.
Cosmin Iclanzan, cls. a VIII-a A
