Toamna e pe sfarsite.Podoaba pomilor s-a asternut lin la pământ, dând nastere covorului auriu-cărămiziu de care se bucură copiii in fiecare an.Gândul mă duce la distractie, vacantă,sărbătoare.Nimic nu e mai frumos decât sărbătorile de iarnă.Multe cadouri,prăjituri,colinde care iti fac inima să tresalte de bucurie.Cel mai important este că de sărbători să fi impreună cu familia,cea care te iubeste si te ocroteste in orice clipă a vietii.
Imi aduc aminte cu nostalgie de clipele copilăriei,o lume plină de culori si voiosie,energie,bucurie.Nu pot uita prieteniile legate cu copiii vecinilor,jocurile care ne apropiau mereu,bucuriile care ni le impărtăseam cu totii.Era o lume perfectă,insă nu la fel de perfectă cum era sărbătoarea Crăciunului.
Cum luam vacanta la grădinită,incepeam munca.Imi ajutam parintii la curatenie cu tot ce puteam.De obicei eu stergeam praful.Aceea era ocupatia mea principala.Apoi imi aranjam hainele in dulap.Mama era lânga mine si imi arata cum sa impătur bluzele si pantalonii.Nu-mi prea făcea plăcere acest lucru,dar asa zicea mama,deci trebuia făcut,desi in cateva zile dezastrul era la loc.Si in zilele de azi se mai intamplă asta din când in când.
Parcă văd bradul care in fiecare an isi schimba locul in casă.Impodobitul era treaba mea si a lui tata.Eu legam bomboanele,tata punea instalatiile pe pom si mama gatea faimoasele ei sărmălute indrăgite de toti.Asezam pe brad glob cu glob având mare grijă să nu se spargă vreunul.Dar ,,Trleosc!” , m-am asezat pe un glob, ,,Poc!” , altul a căzut, ,,Crant!” , altul se află in locul nepotrivit la momentul nepotrivit , asa că l-am călcat.Mare mai era supărarea.Dar trecea când venea momentul in care trebuia pus vârful acolo unde ii era locul,in vârful pomului.Mama isi lăsa treaba timp de cateva minute pentru a asista si ea la momentul in care tata ma ridica,iar eu puneam mandră steaua in vârful bradului.Eram incântată de munca pe care am depus-o.
In casă mirosul era imbătător.Simteai mireasma vinului fiert cu scortisoară,a merelor suculente proaspăt scoase din cuptor,a prăjiturilor care asteptau să fie puse pe masă musafirilor.Mirosul sarmalelor era predominant.Fierbeau in oala mare din cuptor.De fiecare datăeu gustam prima sărmălută.Parcă in fiecare an era din ce in ce mai aromată,mai gustoasă,pregatită cu tot mai multă dragoste.
Acum urma momentul emotiilor si al frământărilor.Eram cuminte,dar si obraznică.Eram cu un picior in prăpastie si altul inafară.Oare va venii Mosul?Ce imi va aduce?Sunt pe lista copiilor răi?Cu astfel de intrebari se confruntau si colegii mei de la gradinită dar si prietenii.Acasă o ascultam pe mama,pe tata la fel,la gradinită eram ascultătoare ,cu prietenii vorbeam frumos.Era o mare dilemă pentru mine in acele momente.Dar până la urmă totul se sfârsea cu o dimineată plină de cadouri si surâsuri.
In noaptea Craciunului mergeam si incâ merg cu familia la colindat.Si când spun familie,mă refer la intreaga ceată.Mama,tata,unchi,mătusi,verisori,cu totii mergem să colindăm la fiecare acasă.Aceasta e partea care arăta dragostea si protectia aflată in familie.Colindam,râdeam,ba chiar mai si dansam,totul este cantec si voie bună.Imi place să-mi petrec timpul in familie,iar partea asta a sărbătorilor a devenit preferata mea.
Am crescut,asă că anul trecut am fost la colindat si cu clasa.Nebunie totală.Am colindat,am jucat tot felul de jocuri si numai că nu ne mai trăgea dorul de casă.Am fost atat de multi incât la jumătate dintre cei care am fost n-am mai ajuns.Desi am plecat dupămasa,am ajuns acasă abia dimineata cand soarele deja parea a-si face loc printre stele.
Degeaba altii spun ca sărbătorile de iarnă nu sunt ca aniversările zilelor de nastere sau ca Ziua copilului.Nu spun că nu e asa,dar in familie totul se petrece altfel.Simti mai multă afectiune si dăruire.Pe când cu prietenii doar petreci.Crăciunul e ca sufletul,dacă nu ai grija de el si nu-I acorzi atentie,va disparea din inima ta pentru totdeauna.
Roxana Naznean,cls a VIII-a A
*text distins cu premiul I la concursul “Toti Luceferii colinda”
