Transformarile economice, politice si sociabile din
sec. al XV-lea si al XVI-lea, raspandirea ideilor Renasterii si ale umanismului
au creat o noua atitudine fata de religie.Autoritatea Bisericii catolice a fost
contestata.Martin Luther, in Germania, si Jean Calvin, in Franta au fondat noi
biserici,independente, care, din cauza protestului fata de papalitate, au fost
numite ,,protestante”.La randul sau,
pentru a-si pastra influenta, Biserica catolica a fost nevoita sa se
reformeze.
Cauzele reformei protestante
Reforma
protestantă din secolul XVI – lea constituie unul dintre cele mai mari
evenimente din istoria universală, în special din istoria bisericii Romano –
Catolice la care au contribuit cauze religioase, morale, politice, sociale,
economice, culturale și naționale(pretentiile de dominatie absoluta si
universala bisercii, coruptia clerului si vanzarea indulgentelor), iar
consecințele lor se simt până în zilele noastre.
Punctul de inceput al reformei
Reforma
religioasă care a avut loc în secolul al XVI-lea, în vestul Europei a început
prin mai multe încercări de a reforma Biserica Romano-Catolică şi, în urma
divergenţelor apărute, s-a încheiat cu divizarea şi stabilirea unor noi
biserici creştine, dintre care cele mai reprezentative au fost lutheranismul,
calvinismul şi anglicanismul. Reforma a fost începută prin cele 95 de teze ale
lui Martin Luther publicate în
31 octombrie 1517 pe uşile catedralei din Wittenberg, Germania.Atacul său se
adresa la folosirea indulgenţelor.Intenţia
era nu de a crea o nouă biserică, biserica protestantă, ci de a reînnoi
biserica catolica.
Martin Luther şi reforma protestantă
în Germania
A fost profesor de exegeză a Bibliei la
Wittenberg, Germania, călugăr din ordinul augustin şi preot. Este cel mai
cunsocut reformator religios din lume.În 1520 merge mai departe şi publică trei
opuscule prin care prezintă principiile sale teologice şi de reformare a
Bisericii. În 1521 este excomunicat şi condamnat la moarte prin arderea pe rug.
A fost salvat de electorul Saxoniei care l-a răpit din mâinile curiei
papale,murind in anul 1546. A tradus “Biblia” în 1521.Martin Luther
dorea o biserică nouă care să se întoarcă la tradiţiile protobisericii de după
moartea mântuitorului Isus Hristos. Era împotriva fastului ceremonial catolic
şi al indulgenţelor (bileţele care permiteau iertarea păcatelor în schimbul
unei sume de bani). A beneficiat de sprijinul unor principii germani care l-au
susţinut ăn redactarea unor lucrări precum: Mesa germană şi ordinea cultului.
Ideile sale au stat la baza rascoalelor taranesti.Ele au lansat curentul
protestant. Biserica luterană (evanghelică), reformată (calviniştii,
zwinglienii), anglicană, unitariană şi numeroasele secte apărute în epoca
modernă sau contemporană s-au inspirat din valorile religioase promovate de
umilul călugăr german – Martin Luther El promova ideea potrivit căreia
mântuirea indivizilor depinde de puterea credinţei şi nu de îndeplinirea
formală a unor ritualuri. Toate învăţăturile protestante îşi află obârşia în
Cartea Cărţilor – Biblia. Termenul de protestantism vine de la protestul
formulat la Speyer de către cinci principi luterani şi câteva oraşe germane.
Reacţia lor venea în contra Edictului de la Worms care împiedica practicarea
luteranismului pe teritoriul Germaniei.
Huldrych
Zwingli şi Jean Calvin
În bună parte contemporane cu încercările de
reformă ale lui Martin Luther au fost şi cele ale elveţianului Huldrych Zwingli
(1484-1531), doctor în teologie, care a declanşat reforma religioasă în
Elveţia. Reforma lui Zwingli pornea de la înţelegerea Bibliei ca singură sursă
a credinţei şi de la refuzul tradiţiilor Bisericii Catolice.
Jean
Calvin (1509-1564) a fost un important teolog francez care a participat la
reforma protestantă şi, prin învăţăturile sale, a dat naştere unui nou sistem
teologic creştin, numit Calvinism(o alternative al catolicismului si a
luteranismului). Calvin afirma că, în ceea ce priveşe chestiunile legate de
credinţă şi morală, Biblia este singura autoritate, refuzând autoritatea
bisericii. În acelaşi timp, el predica faptul că mântuirea se datoarează numai
graţiei divine şi nu este influenţată de faptele bune ale credinciosului. De
asemenea, Calvin credea în predestinarea şi alegerea individului. Drept urmare,
Calvin a fost exilat la Geneva, pentru că el şi adepţii lui au fost acuzaţi că
încercau să formeze „o nouă papalitate”.El a interzis luxul, dansul, teatrul si
jocurile de noroc.
Reforma religioasa in Angila
Reforma
religioasă engleză este legată de scopurile dinastice al regelui Henric al
VIII-lea (1491-1547), care, în căutarea unei regine care să-i ofere un
moştenitor de parte masculină, a recurs la scoaterea bisericii engleze de sub
cârmuirea Papalităţii şi trecerea ei sub cea a Coroanei Britanice. Ca urmare a
faptului că fusese excomunicat de către Papă, în 1533, un an mai târziu, Henric
al VIII-lea emite un Act de Supremaţie, care îl pune la conducerea Bisericii
şi, în acelaşi timp, dă mai multe Acte de Dizolvare a Mănăstirilor care pun
pământul şi bunurile acestora în mâinile Coroanei şi, apoi, în cele ale
nobilimii engleze. Drept urmare, aceste decizii au creat un lanţ de interese
care a dus la sprijinirea deciziilor lui Henric al VIII-lea de a separa
biserica creştină engleză şi de a o pune sub conducerea monarhiei.
Reforma catolica
Catolicismul
a reactionat impotriva valurilor Reformei prin miscarea de contrareforma
(reconsolidarea bisericii catolice), bazele fiind puse de hotararea Conciliului
de la Trento, desfasurat intre 1545-1563. ele au operat o sistematizare unitara
a dogmelor oficiale, au introdus mai multa ordine si disciplina in biserica. Acum
episcopii si intreaga ierarhie trebuiau sa isi exercite demnitatea ecleziastica
operativ, locuind permanent in mijlocul credinciosilor. S-a preconizat totodata
reluarea de catre biserica a activitatilor de misiune sociala; au introdus
cenzura scrierilor si, pentru a-i feri pe credinciosi de influente nocive, au
instituit un index al cartilor interzise.
A fost reactivat Tribunalul
Inchizitiei.Un alt instrument eficient al contrareformei a fost ordinul
calugaresc iezuit, infiintat in 1540 de spaniolul Ignacio de Lozola. Datoria
lor era sa traiasca printre oameni, indeplinind functii ecleziastice dar si in
alte domenii ale vietii publice pentru care ei se pregateau temeinic prin
studii de specialitate. Ei erau chemati sa apere credinta nu numai prin
rugaciuni ci si prin implicarea lor in viata sociala, predisponibilitatea
pentru dialog nu numai pe plan teologic ci si filozofic si stiintific.
Calitatile si stilul lor de
actiune au facut din iezuiti, dupa secolul XVI, principalii organizatori ai
invatamantului patronat de biserica. Admirati de unii, contestati de altii,
iezuitii au reprezentat, prin activitatea lor, un factor de conservare a unui
spirit specific, de integrare a catolicismului in societatea moderna. Influenta
lor s-a extins mult peste hotarele Europei, in America latina si in Orientul
indepartat (China, Japonia).
Contrareforma a exercitat
influenta directa si in domeniul artei, in scopul apararii si propagarii
credintei.
Concluzii
Reformele protestante din secolul al XVI-lea au
determinat nu numai separarea unor biserici noi pe tot cuprinsul Europei, ci şi
o contrareformă declanşată de Biserica Romano Catolică prin mai multe mişcări
ale comunităţilor religioase, seminarii şi clarificări aduse teologiei
catolice.
