Ajunul Craciunului

Somnoroasa, cu ochii incercanati, trag incet, incet draperia si vad ploaia de lumina care se reflecta pe neaua proaspat depusa.

Privind in zare, imi dau seama ca ceea ce privesc este peisajul pe care-l asteptam cu nerabdare. Covoare albe si moi impodobeu dealurile, care adineaori, se bucurau de mantia verde de iarba frageda care ii acoperau. In varful pomilor, pe care Craiasa i-a invesmantat in straie albe si le-a pus crengilor manusi de puf, statea la loc de onoare cununa de stelute argintii. In fata iazului inghetat, casutele si-au pus caciuli de blana, pe cand, in taina, flori sclipitoare de argint se teseau pe geam. Cerul, ca un imens policandru, veghea asupra miilor de fulgi, care in cadere erau adeptii unui dans haotic.

 Dupa cateva minute de privit intens la intregul peisaj de basm ma dezmeticesc si strig: ’’ A venit iarmaaa !” In cateva momente, eram afara, bucurandu-ma de neaua care-mi incanta simturile, construind oameni de zapada, facand ingeri pe neaua proaspat depusa si alaturandu-ma siragului de saniute care strabatea omatul in lung si in lat.

Acesta a fost inceputul unei perioade speciale din viata mea.

Inainte cu o seara de Ajunul Craciunului, impreuna cu cativa prieteni, ne bucuram de clipele frumoase petrecute impreuna, plimbandu-ne si facand lucruri amuzante. Un sentiment profund incepea sa zvacneasca in noi atanci cand treceam pe langa casele, de unde se auzeau colinde, iar atunci gandul ca Mantuitorul urma sa se nasca ne dadea un fior placut.

In ziua urmatoare, ne-am adunat un grup mare de colindatori si inaintand pe omatul catifelat, proaspat depus, am pornit a vesti nasterea Mantuiorului. Cu o stare de bucurie, vesnica in sufletul nostru eram zambitori si incantati, uitand de gerul de afara care numai nu crapa pietrele. Prinsi in febra vestirii nasterii Mantuitorului nici nu ne dadusem seama de trecerea timpului. In timp ce se crapa de ziua, noi ne aflam in drum spre case, unde, dupa o noapte lumga . . . ne asteptau paturile noastre calduroase.

Nu dupa mult timp, dupa ce soarele timid de iarna s-a inaltat pe cer, am fost trezita de un glas duios. Era mama care ma instiinta ca Mosul tocmai a trecut pe la noi si ne-a daruit o multime de cadouri. Nu trecusera nici doua minute ca eram, in sufragerie, unde cu totii ne bucuram de darurile primite si nu mai conteneam sa ne minunam de bradul frumos impodobit cu beteala si globuri sclipitoare, cantand colinde  in fata focului care mocnea in semineu, imbiati de aroma fripturii care se fragezea in cuptor.

 Ioana Sanda,cls. a VIII-a A
*text care a obtinut premiu al II-lea la concursul "Toti Luceferii colinda"