Iniţiatorul Reformei în Germania a fost
Martin Luther, cleric şi profesor la Universitatea din Wittenberg. Pornind de
la căutarea căilor spre mântuire, Luther a elaborat ideea principală a
învăţăturii lutherane- mântuire prin credinţă- care a avut însemnate consecinţe
în ceea ce priveşte atât elaborarea dogmei şi organizarea Bisericii
protestante, cât şi raporturile dintre biserică şi societate.
Luther şi-a expus doctrina la Wittenberg, în octombrie 1917, prin 95 de
teze sau propoziţii. Acestea l-au făcut să devină dintr-un anonim profesor
universitar, un erou naţional german şi un teolog de reputaţie internaţională.
A continuat să scrie lucrări de natură academică, în latină şi în germană,
între anii 1517- 1520, fiind tipărite aproximativ 300.000 de exemplare din
diversele sale scrieri.
Lucrarea cu semnificaţia cea mai pregnantă din punct de vedere teologic
este “Despre captivitatea babilonică a bisericii”. Luther aduce argumente
despre faptul că papalitatea ţine creştinătatea în sclavie prin credinţe şi
practici instituite de oameni şi nu desprinse din cuvântul lui Dumnezeu. Luther
refuză să admită cele 7 sacramente ale catolicismului. El argumenta că doar
ceva care îndeplinea simultan condiţiile de a fi prin excelenţă creştin şi
instituit de Isus era un sacrament. Doar botezul şi împărtăşania cu pâine şi
vin erau justificate prin Noul Testament. El tăgăduia obârşia sacră a
confirmării, matrimoniul şi ultima miluire. De asemenea, nega caracterul
sacramental al penitenţei, explicând că iertarea păcatelor e o chestiune intimă
între credincios şi Dumnezeu, în care preotul nu are un rol esenţial. Luther
nega şi caracterul sacramental al hirotonisirii, declarând că preoţii nu erau
diferiţi de ceilalţi oameni, şi că toţi suntem în aceeaşi măsură preoţi, adică
avem aceeaşi putere în cuvânt în privinţa oricărei taine şi nu e permis nimănui
să folosească această putere decât cu consimţământul comunităţii.
O altă lucrare importantă a lui Luther este “Scrisoare către nobilimea germană”, un pamflet adresat conducătorilor laici ai Germaniei. Argumentul său
central era că succesiunea de fapt pervertise creştinismul adevărat şi că,
întrucât actualul Papă refuzase să îndrepte abuzurile ce-i fuseseră semnalate,
responsabilitatea de a lua măsuri revenea celor cărora Dumnezeu la dăduse
puterea în chestiunile seculare. Luther pleda, nu numai în favoarea “preoţiei
tuturor credincioşilor”, ci şi pentru o inversare a relaţiilor tradiţionale dintre biserică şi
stat, şi îi invita pe conducătorii laici să-şi asume controlul treburilor
religioase din teritoriile proprii.
A treia scriere importantă
este “Despre libertatea creştinismului”, în care Luther explora mai profund implicaţiile
credinţei lui în ”Îndreptăţirea
numai prin credinţă”. Era dornic să
contracareze argumentul conform căruia dacă mântuirea se obţinea prin simplă
credinţă în Dumnezeu, atunci faptele omului şi numărul de păcate comise nu
contau. Luther spunea că “Noi nu respingem faptele bune, ci dimpotrivă, le predicăm cu toată
încredinţarea. Noi nu le dezaprobăm din cauza faptelor în sine, ci din cauza
acestei adăugiri falsificată şi a
noţiunii perverse că îndreptăţirea s-ar căpăta prin ele”.
Poziţia lui Martin Luther în judecarea practicilor
religioase din bisericile lutherane:
Luther era gata să consimtă
la excluderea picturilor şi imaginilor din biserici, în cazul în care
comunitatea le considera a fi distrageri de la ascultarea cuvântului lui
Dumnezeu. Era de acord ca preoţii să oficieze slujbe în haine obişnuite, dacă
erau considerate a-i scoate pe aceştia în evidenţă ca fiind mai importaţi decât
erau în realitate. Era de acord ca mănăstirile să fie închise, dacă
toată lumea ar fi căzut de acord că veniturile provenite de acolo ar fi putut
fi fructificate mai cu spor. Era de acord ca preoţii să se căsătorească, dacă
astfel le-ar fi fost înlăturate ispitele de ordin sexual. Accepta ca
spovedaniile să înceteze dacă amplificau nepermis intervenţia preotului în
relaţia dintre credincios şi Dumnezeu, precum şi ca regulile postului să fie
desfiinţate, dacă a le continua ar fi însemnat poveri inutile.
Luther dezaproba punctul de
vedere potrivit căruia reprezentanţii clerului erau mijlocitori între Dumnezeu
şi oamenii de rând. El credea că rolul preotului era de ajuta pe orice om să
formeze o legătură directă cu Dumnezeu. În acest scop, toţi trebuiau să
înţeleagă Biblia cât mai corect cu putinţă, ceea ce presupunea să o aibă
disponibilă într-o limbă pe care să o poată înţelege. De aceea a tradus Noul
Testament integral în germană, acesta fiind tipărit şi pus în vânzare. Mai
târziu a tradus şi Vechiul Testament, o traducere cu care poporul german se
putea identifica.
Luther a muncit din greu ca să asigure ca învăţăturile sale să ajungă la
cât mai mulţi oameni. Majoritatea predicilor erau expuneri ale unor fragmente
din Biblie, însoţite de indicaţii despre cum conţinutul acestora trebuia să
influenţeze convingerile, practicile religioase şi comportamentul de zi cu zi.
Un număr important de predici au fost tipărite şi s-au vândut masiv. În 1529
publică “Marele catehism” destinat adulţilor şi “Micul catehism” destinat copiilor.
Ideile lui Luther au fost
interpretate în mod diferit de păturile sociale din Germania, în raport cu
interesele fiecăreia.
Nobilimea considera învăţăturile sale o justificare pentru secularizarea
domeniilor bisericii, văzând în acest lucru un mijloc de a ieşi din impasul
economic.
Orăşenimea şi burghezia vedeau în reformă un mijloc de a realiza o
“biserică necostisitoare”, care să nu mai stânjenească prin privilegiile şi
intoleranţa ei activitatea din oraşe.Ţărănimea aspira prin această reformă nu doar la secularizarea domeniilor
feudale ecleziastice, ci şi la exproprierea domeniilor feudale laice şi a
averii orăşenimii bogate.
Deoarece intenţia lui Luther
nu a fost crearea unei Biserici noi, ci înnoirea Bisericii Universale, el este
cunoscut ca “părintele
reformei”.
Ca fondator al secolului Reformei Martin Luther este una
din figurile majore ale creştinismului şi civilizaţiei occidentale şi el rămâne
în istorie ca una din acele forţe individuale, care prin puterea voinţei şi a
ideilor proprii a schimbat în mod fundamental lumea.
Bibliografie:
Keith
Randell – Luther şi Reforma în Germania 1517-1555, ed. Bic All, Bucureşti,
pg 50-65.
Radu
Manolescu, Valeria Costăchel, Stelian Brezianu, Florentina Căzan, Mihai
Maxim – Istoria Medie Universală, pg 398-400
Alexandra Ujica, cls. a VI-a A, Gimn. "Dacia"
