vineri, 24 decembrie 2010

Sara de Craciun


      În fiecare ajun de Crăciun la noi in casă miroase a portocale şi cozonac, dar mai ales mirosul puternic al  bradului incărcat de globuri sclipitoare.
Ajunul Crăciunului este plin de surprize, deoarece toţi copiii sunt nerăbdători să vadă ce le-a adus Moş Crăciun.
De Ajun se intâmplă minuni, ziua mamei mele este una dintre ele… In fiecare an vin mulţi colindători, dar cei mai speciali sunt fraţii mamei mele a căror glasuri puternice ne bat la uşă. 
     În a doua zi de Crăciun ne adunăm toată familia şi îi cutreierăm pe toţi în parte, eu încă mai învăţ colinde de la ei.
     Anul trecut a fost una dintre cele mai minunate sarbatori de Craciun, deoarece, alaturi de colegii mei, am pornit să colindăm întregul oraş răspândind vestea cea mare: “Iisus s-a născut”. În fiecare scara a blocului se auzeau colindători, dar noi aveam cele mai puternice voci.
Un Crăciun fericit este acela pe care il petreci alături de cei dragi, indiferent de locul ales. 

Denis Sita,cls. a VIII-a A