O viaţă închinată lui Hristos şi Bisericii Sale
este o viaţă plină de sfinţenie şi de virtute. O astfel de viaţă au dus
sfinţii, adevăraţi stâlpi ai Bisericii dreptmăritoare. Purtaţi de o dragoste
nebună după Hristos, ei au luptat necontenit împotriva răului chiar cu preţul
vieţii.
Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Mucenic şi
Arhidiacon Ştefan, un luceafăr al credinţei celei în Hristos. Sfânta Scriptură
ne înfăţişează în mod clar pilda vieţii Sfântului Ştefan. El a făcut parte din
cei şapte diaconi aleşi de Apostoli pentru a se ocupa cu organizarea agapelor,
a meselor frăţeşti. Cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli ne aminteşte numele
celor şapte diaconi: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae
(Fapte VI, 5). Ştefan este primul menţionat, ca fiind „un bărbat plin de
credinţă şi de Duh Sfânt” (Fapte VI, 5). În faţa prigonitorilor, Sfântul
Mucenic şi Arhidiacon Ştefan mărturiseşte cu tărie şi cu înflăcărare credinţa
în Cel ce este „Calea, Adevărul şi
Viaţa” (Ioan. XIV, 6). „Plin de har şi de putere” (Fapte VI, 8) săvârşea minuni
în popor. Acesta a fost şi motivul pentru care prigonitorii s-au ridicat
împotriva sa. Întrucât „nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului
cu care el vorbea” (Fapte VI, 10), lipsiţi de milă şi plini de cruzime au
început să arunce cu pietre asupra lui până când şi-a dat duhul. În ultimele
clipe ale vieţii sale, Sfântul Mucenicşi Arhidiacon Ştefan, Îl ruga cu
nemărginită dragoste şi smerenie pe Dumnezeu: „Doamne nu le socoti lor păcatul
acesta” (Fapte VII, 60). În Omilia sa despre moartea Sfântului Ştefan, Sfântul
Ioan Gură de Aur afirmă: „Într-adevăr, Ştefan merită să fie ascultat atât
pentru viitoarea însemnătate a Sfântului Pavel cât şi pentru cuprinderea cea
mărită a rugăciunii sale, căci în ea se zice: «Doamne nu le socoti lor păcatul
acesta»”. Devenind dintr-un aprig prigonitor al creştinilor, un apărător al lui
Hristos, Saul, care a participat la uciderea Sfântului Ştefan, este dovada vie
că rugăciunea acestui sfânt a fost ascultată de către Dumnezeu. Pentru a
înţelege cât mai profund activitatea Sfântului Ştefan, trebuie să reflectâm
asupra rostului diaconiei. Diaconia este prima treaptă a ierarhiei bisericeşti.
Diaconii nu au fost aleşi numai pentru a servi la mese, ci aveau libertatea de
a predica şi de a boteza, fiind hirotoniţi de Sfinţii Apostoli prin punerea mâinilor.
Astfel, ei sunt primii slujitori care au fost hirotoniţi de Apostoli. Însă
diaconii trebuie să respecte anumite condiţii, căci Sfântul Apostol Pavel îl
îndeamnă pe Timotei ca „diaconii să fie cucernici, nu
vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig,
păstrând taina credinţei în cuget curat” (I Tim. III, 8). Preînchipuind pe
îngerii lui Dumnezeu din ceruri, diaconii au misiunea de a stabili o punte de
legătură între cer şi pământ, între lumea nevăzută a îngerilor şi lumea văzută
a celor ce tind necomtenit spre Creatorul lor. Diaconul, asemeneqa îngerului,
are rolul de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor cu dăruire şi cu dragoste
fierbinte.
Aşadar, Sfântul Ştefan,
prin pilda vieţii sale trebuie să constituie pentru noi toţi un model de trăire
duhovnicească, un prototip al creştinului care şi-a dat viaţa în Hristos şi
pentru Hristos.
Ştefania Pop, cls. a VII-a A
