Era o zi ploioasa de toamna.Dupa ce mi-am terminat temele,am aruncat o privire pe geam si am zarit un catelus care plangea in fata casei.
-De ce plangi,l-am intrebat?
-Pai sunt singur si trist pentru ca am inghetat de frig,imi raspunse el cu privirea speriata.Ii priveam ochisorii care erau plini de lacrimi si m-a cuprins asa o dorinta sa il pot ajuta…
-Ooo ,saracutul de tine,vrei sa te iau in casa?
-Iti multumesc!
Mi-am intrebat apoi mama daca il putem pastra.Cred ca ochii mei erau atat de rugatori, incat semanau cu cei ai catelusului, deoarece mama a ihnceput sa cedeze:
-Desigur!Dar,vreau sa punem cateva afise cu poza catelului.Poate,stapanul sau il cauta disperat.-Dar daca nu vine nimeni dupa el intr-o saptamana,il vom pastra?
A trecut o saptamana si nu a venit nimeni dupa el.I-am pus numele Nero. Asa am devenit cei mai buni prieteni si am aflat ca privirile unui catel te pot face sa intelegi “ce vorbeste”.
Denisa Moldovan, cls. a IV-a B
