Dimineaţa devreme am plecat într-o excursie în împrejurimile taberei in care ne petreceam o parte a vacantei. După ce am lăsat în urmă ultimele case, ne-am cufundat parcă într-o mare aurie şi nesfârşită. Lanul de grâu se întindea departe, cât puteam cuprinde cu privirea, iar adierea uşoară a vântului îl legăna în valuri, a carora unduire crea un cântec de leagîn, venit din inima câmpiei.
Deodata am tresărit: chiar de lângă piciorul meu, a fugit un şoricel speriat de prezenţa noastră. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut nu departe de noi, un iepuraş care a luat-o la fugă spre un mărăciniş în care a dispărut ca o nălucă.
Ceea ce m-a uimit mai mult a fost însă roşul intens al florilor de mac, presărat parcă în mod miraculos asupra unei fâşii din imensitatea de aur strălucitor a lanului de grîu. Şi pentru ca încântarea mea să fie deplină, am vazut că roşul macului nu era singura culoare rătăcită în lan ci la urma spicelor deschideau petale firave şi cîteva albăstrele. Acela a fost momentul în care am decis să vă scriu şi ştiu că tu, mamă, te vei bucura fiindcă albăstrelele şi macii sunt florile tale preferate. Abia acum înţeleg şi eu de ce, căci până azi le văzusem doar în buchete cumpărate de tine şi mă întrebam cum de le preferi în locul eleganţilor trandafiri.
Azi cred că am înţeles mult mai multe!
Horea Bandean, cls. a VIII-a A
