Am călcat pe podeaua pe care l-au purtat paşii pe maestrul Lucian Blaga.
În curte, m-am oprit sub nucul la umbra căruia, poate, Lucian Blaga a scris câteva dintre poeziile sale. M-am gândit atunci la poezia ,,Izvorul nopţii”…
Poate ,,Cerbul” s-a adăpat din fântâna lângă care a poposit, în goana lui după căprioară. În oglinda ei mi s-a părut că văd lacrimi îngheţate.
Când am intrat în casă, am simţit cum inima îmi bate mai tare şi respiraţia mi se accelerează. Am avut impresia că Lucian Blaga ne întâmpină, ne zâmbeşte, iar apoi, cu graţie, deschide servieta, scoate nişte coli şi se duce la masă. Acolo ia pana, o înmoaie în cerneală şi scrie murmurând: ,,Aşa-s de negri ochii tai/Lumina mea”.
Se ridică de la masă, ne zâmbeşte din nou, îşi ia pălăria şi paltonul din cuier şi iese…
Am vrut să-l strig dar nu am avut voce. Inima mi se zbătea ca un canar în colivie…
A fost doar visul meu, sau l-am împărtăşit cu cineva?
Andrei Dobre, cls. aVIII-a A
