Este toamnă şi un vânt cu aripi de mătase dezmiardă crizantemele din grădini. Soarele îşi risipeşte razele peste dealurile arse de brumă. Unda rece a gârlei pare o pânză străvezie pe care plutesc frunze rătăcite. Culori calde te îmbie cu farmecul lor melancolic. Pretutindeni nuanţe de roşu, galben şi ruginiu îţi mângâie privirea. Ca într-un caleidoscop de culori pădurea s-a înveşmântat în straie aprinse. În adierea vântului şi-n dansul funigeilor, frunzele şoptesc, ca-n fiecare an, o poveste magică, de neuitat. Povestea unui anotimp auriu.Miresme dulci-amărui te îmbie spre vii. Nucile cu camaşi zdrenţuite cad pe poteca şerpuitoare pocnind stins.
De pe cerul în flăcări soarele deja obosit se rostogoleşte printre ierburile înalte, mlădioase scăldându-le într-o lumină blândă, trandafirie. Şi în amurgul timpuriu realitatea se contopeşte cu visul ori cu gândurile mele pline de bogaţia acestor privelişti.
Mai apoi totul se stinge ca o lumânare, culorile vii ale toamnei estompându-se în umbre adânci.Dar mâine va fi din nou o zi de toamnă… Gabriel Prunean, cls. a VIII-a A
