Mi-e dor de tine, tată.De zilele frumoase ce le petreceam impreună, ma invăţai în fiecare zi un lucru bun, de jocurile pe calculator pe care le jucam in fiecare zi.Au trecut 5 ani de când ai plecat dintre noi,dar noi toţi iţi simţim lipsa. Nucul nostru pe care l-am plantat când eram mic incă mai creşte…În fiecare zi, cand mă uit la el,îmi amintesc de tine.
Cartea de poezii intitulată “Icoana stelei ce ramane” ai scris-o când erai pe patul de spital.O iau in mână şi nu-mi pot stăpâni lacrimile.Ai vrut sa ne vezi crescând, dar n-ai putut, te-ai bătut cu boala, dar nu ai reusit sa o invingi…E greu sa învingi ceva care e mai puternic ca tine.
Oare cum este sa mori incet ,in timp ce traiesti lângă cei dragi?Un strigăt disperat de ajutor, o rugăciune fierbinte către
Dumnezeu, o imensa nelinişte ascunsă intr-un “mic cutremur” de versuri.Mai apoi vine o linişte apăsătoare, este o resemnare, neputinţa de-a lupta cu morile de vânt, abandonul in braţele lui Dumnezeu. Vreau sa-ţi mulţumesc pentru tot ce ai facut pentru noi si îţi mulţumesc pentru poezia scrisă pentru noi,Ionela si Denis.Cred ca merita citita:
Copiilor mei
Copiii mei cu suflet mic,
Oare vă pot vedea, crescând câte umpic?
Şi cum va duceţi viaţa de şcolari,
Cuminţi,oneşti,cu note mari?
Aţi devenit maturi de la vârste mici,
Desigur,că de vină,sunt numai eu aici!
Totu-a venit contrar voinţei mele,
Nu ştiu cine m-ampins-n asemenea belele.
Încerc acum,să lupt cu toata fiinţa mea,
Atât cât o scânteie,in mine-oi mai avea,
Să revenim din nou, la ce-am fost înainte,
Ca să puteţi să-mi spuneţi:
Te-ai vindecat, părinte!
M-as bucura enorm,
În linişte s-adorm,
Şi-n ziua următoare
Să fiu iar pe picioare,
Să strig in gura mare:
Copii, e iaraşi soare!
“Dar aceasta nu este decât o despărţire trupească! Voi continua la nesfârşit să veghez asupra voastră!”
Denis-Răzvan Sita,cls. a VIII-a A
